COD GALBEN: 17-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...100 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...75 km/h, iar la peste 1800 m în județele Caraș-Severin și Hunedoara, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu rafale de 90...100 km/h. in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a participat marţi, la Luxemburg, la o nouă reuniune a Consiliului Afaceri Generale pe tema articolului 50, în cadrul căreia negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat cele mai recente evoluţii înregistrate în procesul Brexit, precum şi evaluarea sa cu privire la perspectivele de avansare a negocierilor către un acord care să permită o retragere ordonată şi care să poată fi susţinut de către liderii europeni.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES, "obiectivul UE rămâne finalizarea negocierilor şi prezentarea unui text juridic consolidat în cadrul reuniunii Consiliului European art. 50 din 17 octombrie".

În ciuda timpului scurt rămas pentru negocieri, arată sursa citată, "este încă posibilă ajungerea la un acord care să permită retragerea ordonată a Marii Britanii din UE". În caz contrar, vor fi analizate în cadrul reuniunii Consiliului European art. 50 opţiunile posibile cu privire la paşii viitori.

Potrivit MAE, oficialul european a precizat că propunerile părţii britanice pentru a înlocui mecanismul backstop prezintă o serie de elemente problematice în ceea ce priveşte aspectele vamale şi lipsa caracterului operaţional imediat al soluţiilor pentru frontiera irlandeză. Michel Barnier a arătat că discuţiile s-au desfăşurat într-o manieră constructivă, fiind înregistrate o serie de dezvoltări pozitive care ar putea eventual permite finalizarea textului juridic până la reuniunea Consiliului European art.50.

Ministrul delegat George Ciamba a salutat eforturile depuse de negociatorul-şef şi de echipa sa în vederea identificării unei soluţii de compromis care să îndeplinească obiectivele mecanismului backstop. Conform MAE, el a exprimat preocupare faţă de timpul scurt pentru înregistrarea unor progrese substanţiale în direcţia finalizării negocierilor, evidenţiind în acelaşi timp necesitatea continuării discuţiilor la nivel tehnic şi politic.

Totodată, Ciamba a reiterat angajamentul ferm al Uniunii Europene şi implicit al României de a asigura o retragere ordonată, în baza unui acord, care va trebui să respecte principiile agreate la nivel UE, în special respectarea integrităţii Pieţei interne. El a adăugat că riscul unui scenariu "no deal" se menţine şi a subliniat importanţa continuării pregătirilor interne în acest sens, menţionează MAE.

În acelaşi timp, George Ciamba a evidenţiat "necesitatea menţinerii unităţii UE27 şi definirea unei abordări coerente şi coordonate pentru a răspunde celor mai recente evoluţii".

Oficialul român a subliniat importanţa protejării drepturilor cetăţenilor europeni şi, implicit, a celor români din Regatul Unit, punctează MAE.

Potrivit ministerului român, "este esenţială asigurarea unui tratament reciproc şi nediscriminatoriu pentru cetăţenii UE27 care locuiesc în Marea Britanie, în oricare dintre scenariile posibile (retragere ordonată sau 'no deal')".

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că este importantă "asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor cetăţenilor similar celui din proiectul Acordului de retragere din noiembrie 2018".

Până la finalul lunii septembrie a acestui an, 280.600 de cetăţeni români s-au înregistrat deja pentru obţinerea noului statut (pre-settled şi settled status). Cifrele comunicate de partea britanică, raportate la estimările oficiale privind numărul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care locuiesc, muncesc şi studiază în Marea Britanie, arată că aproximativ 64% dintre cetăţenii români au depus cereri de înregistrare prin schema European Union Settlement Scheme (EUSS), fiind a doua cea mai numeroasă comunitate de cetăţeni europeni care a depus cereri de înregistrare, indică MAE.

Încă de la începutul procesului Brexit, prioritatea majoră asumată de Guvernul României "a vizat protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor români care locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie", arată MAE. În acest sens, "au fost obţinute asigurări ferme din partea Guvernului britanic cu privire la necesitatea salvgardării statutului cetăţenilor europeni din Marea Britanie în orice circumstanţe, inclusiv în cazul unei retrageri fără acord".

"Guvernul României menţine un dialog permanent atât cu autorităţile britanice, cât şi cu instituţiile europene şi statele membre, pentru a asigura o monitorizare cât mai cuprinzătoare a modului de implementare a angajamentelor asumate privind drepturile cetăţenilor", evidenţiază MAE.

Ministerul de Externe încurajează toţi cetăţenii români care doresc să rămână în Marea Britanie şi după data retragerii acestui stat din UE să se înregistreze cât mai curând posibil şi să apeleze la sprijinul Ambasadei României la Londra şi Consulatelor Generale ale României de la Manchester şi Edinburgh pentru asistenţă suplimentară. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.