Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat luni, la Galaţi, că în acest moment România are nevoie de un preşedinte activ, de un preşedinte prezent, de un preşedinte implicat, care să pună în dezbaterea societăţii teme care contează cu adevărat.

Prezidenţiabilul a enumerat dintre temele importante viitorul industriei grele, tăierea pădurilor, problema spitalelor şi infecţiilor nozocomiale. El a explicat că miza alegerilor prezidenţiale este simplă, în sensul că trebuie să răspundă la ce se va întâmpla cu România în viitorul apropiat şi mediu.

"Miza este una foarte simplă: ce fel de Românie vrem să avem în următorii cinci ani, zece ani, spre ce direcţie mergem mai departe ca ţară. La 30 de ani de la Revoluţie avem libertate, dar bunăstarea întârzie să apară. Şi nu vorbesc doar de bunăstarea din buzunar, ci vorbesc despre ce se întâmplă cu statul român, facem sau nu facem reforme în educaţie, infrastructură, sănătate, în administraţie, acele reforme despre care vorbeşte fiecare dintre români şi pe care le aşteptăm cu toţii, acele reforme care trebuie să retransforme România într-o ţară în care tinerii să vrea să trăiască. Astăzi, jumătate dintre tinerii de liceu vor plece din ţară. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Nu ne mai permitem să mai aşteptăm încă cinci ani până când trebuie să ne dăm seama că trebuie să schimbăm semnificativ clasa politică din România. Este nevoie de un preşedinte activ, de un preşedinte prezent, de un preşedinte implicat, care să fie prezent şi să pună în dezbaterea societăţii acele teme care contează cu adevărat: trebuie sau nu să fie susţinută de statul român industria grea, trebuie sau nu oprită tăierea pădurilor, trebuie sau nu să abordăm problema spitalelor şi infecţiilor nozocomiale la modul asumat şi fără să ne ascundem în spatele unor statistici", a spus Barna.

Dan Barna s-a aflat luni la Galaţi, unde şi-a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă proiectul de preşedinte. AGERPRES/(A - autor: Dan Paic, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.