COD GALBEN: 21-10-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, duminică, la Focşani, că românii vor să meargă la vot, iar în diaspora mai mult decât oriunde altundeva.

"Există câteva mituri prin care PSD încearcă să ne spună de ani buni, chiar de 30 de ani, cum că oamenii nu sunt interesaţi de politică, cum că oamenii cred că toţi politicienii sunt la fel, cum că românii din diaspora nu vor merge la vot. Am văzut la multe rânduri de alegeri, inclusiv la alegerile europarlamentare şi la referendumul pentru statul de drept convocat de preşedintele României, participări masive la vot. Românii din diaspora vor vota mult mai mult decât este pe placul PSD. (...) Deci nu aş crede niciuna dintre aceste legende ale PSD, cum că oamenii nu merg la vot. Oamenii vor să meargă la vot şi în diaspora mai mult decât oriunde altundeva", a spus, într-o conferinţă de presă, Siegfried Mureşan.

Potrivit acestuia, PNL încearcă să-i mobilizeze pe românii din diaspora pentru a veni în număr mare la secţiile de votare în toate cele trei zile de alegeri prezidenţiale.

"Reprezentanţii PNL se întâlnesc săptămânal cu românii din diaspora, în toată ţările UE şi chiar şi în afara Europei. (...) Pe 18 octombrie, vom avea la Bruxelles un mare eveniment, în care se vor întâlni conducerile organizaţiilor din diaspora ale PNL cu acest scop - să fim mobilizaţi la maxim pentru ziua alegerilor, atât pentru primul tur, cât şi pentru al doilea tur. Obiectivul nostru este să popularizăm votul în diaspora în rândul cât mai multor cetăţeni. Vom face o evaluare foarte precisă a numărului de secţii, vom informa prin toate canalele pe care le avem românii din diaspora cu privire la procesul electoral, cu privire la secţiile de votare, cu privire la modalitatea în care vor vota, şi de îndată ce avem această evaluare vom şi comunica dacă considerăm că numărul de secţii este suficient sau dacă iarăşi, ca de atâtea ori în trecut, Guvernul împiedică vădit, prin mijloace la vedere sau nu, accesul românilor din diaspora la vot", a subliniat Mureşan.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a sfătuit pe români să nu aştepte ziua de duminică pentru a vota.

"Sigur că noi o să-i sfătuim pe români să se ducă la vot şi vineri şi sâmbătă, să nu aştepte ziua de duminică. Dar până la urmă decizia e a fiecărui român să îşi aleagă ziua în care votează. (...) Niciunui român care la ora 21,00 va fi prins la coadă în vreo secţie de votare nu i se va interzice dreptul de vot", a spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan s-au aflat duminică, în Vrancea. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.