COD GALBEN: 14-12-2019 ora 17 Intre 17:00 si 20:00 se va semnala ninsoare viscolită și zăpadă spulberată ce determină scăderea vizibilităţii sub 50 m in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dezvoltarea unei ţări se raportează şi la nivelul de educaţie al populaţiei, unde rolul profesorilor este esenţial, afirmă premierul Viorica Dăncilă, sâmbătă, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Internaţionale a Profesorului.

Ea afirmă că "Guvernul este pregătit să găsească soluţiile necesare pentru ca învăţământul românesc să rămână la standardele înalte care i-au adus recunoaştere şi pe plan mondial".

"Cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorului, îi sărbătorim pe cei care şi-au asumat nobila misiune de a modela destine şi de a fi promotori ai cunoaşterii. Dezvoltarea unei ţări se raportează şi la nivelul de educaţie al populaţiei, unde rolul profesorilor este esenţial. Vă mulţumesc, dragi profesori, pentru munca, profesionalismul şi dăruirea de care daţi dovadă formând generaţii după generaţii şi pentru că daţi valoare resursei umane a României!", spune premierul în mesaj, conform unui comunicat transmis AGERPRES.

Prim-ministrul subliniază că "Guvernul şi-a respectat promisiunile făcute până acum profesorilor" şi dă asigurări că se va "continua pe acest drum".

"Ne dorim pentru România un sistem de educaţie performant, cu profesori motivaţi şi investiţiile necesare unei infrastructuri moderne în învăţământ. Vă asigur că munca profesorilor se bucură de toată aprecierea mea şi a Guvernului. Firesc ar fi ca domeniul educaţiei să se bucure de aceeaşi apreciere din partea tuturor. Este trist, însă, când vedem că interese politice sau electorale, culmea, ale unui om venit chiar din rândul profesorilor, pun între paranteze munca altor cadre didactice şi a unei generaţii de tineri gata să păşească în cariera frumoasă de medic. (...) La mulţi ani tuturor profesorilor, tuturor celor implicaţi în educarea generaţiilor tinere! Vă urez succes şi împliniri în plan profesional şi personal!", transmite premierul Viorica Dăncilă. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Ziua mondială a educaţiei

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.