COD GALBEN: 21-10-2019 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Mişcarea Populară susţine fără nicio rezervă moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi a transmis lista cu semnăturile tuturor parlamentarilor partidului, a declarat, marţi, deputatul Petru Movilă, susţinând că nu trebuie ratată "tragerea glonţului de aur" care să ducă la căderea guvernului PSD.

"PMP susţine fără nicio rezervă moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal, în acest sens au avut loc discuţii între conducerea Partidului Mişcarea Populară, reprezentată de preşedintele Eugen Tomac, şi conducerea PNL, reprezentată de preşedintele Orban. Din punctul de vedere al Partidului Mişcarea Populară, toate lucrurile sunt în ordine, în sensul că am transmis lista cu semnături ale tuturor colegilor deputaţi şi senatori şi ne-am asigurat că vor fi prezenţi atunci când în Parlament se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură. Tot din punctul nostru de vedere, spunem clar că nu avem dreptul să ratăm această şansă, această ocazie, nu avem dreptul să ratăm tragerea glonţului de aur care să ducă guvernul PSD în istorie, pentru că este absolut necesar ca această moţiune de cenzură să treacă", a afirmat Movilă, la Parlament.

El a spus că nu trebuie să existe fisuri şi orgolii între partidele de opoziţie.

"De asemenea, tot din punctul nostru de vedere, spunem foarte clar că între partidele care susţin această moţiune de cenzură nu trebuie să existe niciun fel de fisură, nu trebuie să existe orgolii şi trebuie să înţeleagă că momentul politic şi istoric este mai important decât ceea ce îşi doresc această partidă în plan personal, în plan particular. Am spus foarte clar că Partidul Mişcarea Populară nu participă la campania de imagine, ci participă doar la susţinerea unei moţiuni de cenzură. După cum spuneam, suntem pregătiţi pentru acest lucru, vom relua discuţiile clare, cu PNL în primul rând, dar şi cu celelalte partide, pentru că orice întârziere în a depune moţiunea de cenzură este un câştig pentru PSD. Am spus foarte clar că sunt 15 - 20 de parlamentari instabili politic care în orice moment pot negocia şi pot face ca moţiunea de cenzură să nu treacă", a adăugat Movilă.

El a adăugat că speră ca moţiunea de cenzură să fie depusă în cel mai scurt timp.

"Noi sperăm ca în timpul cel mai scurt şi această săptămână poate fi un timp în care se poate depune moţiunea de cenzură, pentru că numărul de semnături există pentru a fi depusă şi nu este neapărat nevoie să avem numărul de semnături echivalent cu numărul celor care trebuie să voteze moţiunea de cenzură, ca să treacă. Noi contăm pe maturitatea foarte multor parlamentari şi mai ales contăm şi pe opinia publică, pe oameni, pe ONG, pe sindicate, care fac presiunea corectă asupra unor politicieni să voteze moţiunea de cenzură ca Dăncilă şi toată clica de amatori care guvernează România la acest moment să plece acasă", a mai spus Movilă.

Movilă a susţinut că sunt mulţi parlamentari care "se vând", preţul fiind "funcţii pentru soţia lor, prietenii lor".

"S-a creat o zonă de migratori, de instabili politic, într-o zi sunt la un partid, într-o zi sunt la PSD, într-o zi la PRO România, au devenit şi independenţi foarte mulţi dintre ei, tocmai să-şi creeze acele grade de libertate care să permită negocieri. Este ruşinos faptul că există asemenea membri ai Parlamentului care se vând pe bucate, preţul lor, cum spuneam, fiind funcţii pentru soţia lor, prietenii lor, funcţii pentru gaşca lor sau beneficii materiale pentru ei. De asemenea, avem parlamentari condamnaţi penal cu condamnare definitivă pe care PSD îi ţine să susţină moţiunea de cenzură, un lucru foarte grav care nu face decât să afecteze, în continuare, imaginea Parlamentului", a conchis Movilă. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.