Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, la Craiova, că şi-ar dori ca primul său act în calitate de preşedinte al României să fie dizolvarea actualului Parlament şi organizarea de alegeri anticipate în februarie-martie 2020.

Barna a reafirmat că din punctul de vedere al Alianţei USR-PLUS moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă ar trebui depusă cât mai repede, iar semnarea de către opoziţie a pactului pentru anticipate ar grăbi strângerea celor 233 de semnături de la parlamentari necesare pentru votarea moţiunii.

"Obiectivul este să adunăm încă din faza de semnături cele 233 de semnături, dar moţiunea de cenzură este un lucru care ar trebui depus cât mai repede, din punctul nostru de vedere. Chiar astăzi colegii mei la Bucureşti au avut o discuţie cu o parte dintre partidele parlamentare de opoziţie şi ceea ce noi am propus săptămâna trecută, acel pact pentru anticipate, îşi propune exact acest lucru: toate partidele de opoziţie spun că susţin moţiunea de cenzură. Haideţi să ne şi asumăm prin fapte concrete, nu doar declarativ, formal, susţinerea moţiunii de cenzură. Semnarea acestui pact pentru anticipate ar face posibilă, pe un calendar foarte clar, moţiunea de cenzură: pică acest guvern, rămâne doar să administreze fără drept de a da ordonanţe; preşedintele poate să numească doi premieri; aceştia să fie respinşi de Parlament în baza acestui acord pentru anticipate, după care preşedintele fiind în ultimele şase luni nu poate să dizolve Parlamentul. Dar mi-aş dori ca primul meu act ca viitor preşedinte al României să fie exact dizolvarea Parlamentului, astfel încât în februarie sau martie, la trei luni după validarea preşedintelui, am putea avea alegeri anticipate", a spus Barna.

Liderul USR a subliniat că după anticipate România ar avea o guvernare legitimă care să să reflecte realitatea din acest moment, pentru că PSD nu mai este o opţiune pentru electorat.

"(După anticipate - n.red.) ieşim din criză şi intrăm într-o guvernare susţinută de cetăţeni, într-o guvernare legitimă, care reflectă realitatea din România din acest moment, o realitate pe care o constat în toate judeţele, aceea în care PSD nu mai e opţiune pentru electoratul din România. Oamenii au înţeles că timp de trei ani de zile în loc să discutăm despre autostrăzi, despre educaţie, despre spitale curate, am discutat despre cum scăpa Liviu Dragnea de puşcărie şi doar despre justiţie. Trei ani de zile României i-a fost furat viitorul discutându-se doar despre justiţie, şi nu despre temele care într-adevăr îi interesează pe români. Cred că am strâns zeci de mâini în aceste trei săptămâni şi unu sau doi cetăţeni mi-au vorbit despre justiţie. Cei mai mulţi mi-au vorbit despre locuri de muncă, despre perspectiva ca tinerii să rămână aici, în ţară, despre nevoia de şcoli în care copiii chiar să înveţe meserii şi să înveţe oportunităţi pentru viaţa reală, şi nu despre viaţa de acum 20 de ani, despre sănătate şi despre cum se dezvoltă oraşele şi municipiile lor", a mai afirmat liderul USR.

Dan Barna s-a aflat marţi în centrul Craiovei cu caravana USR-PLUS pentru strângere de semnături în vederea depunerii candidaturii la alegerile prezidenţiale.

"Caravana USR-PLUS a ajuns şi la Craiova, am trecut prin aproape toate judeţele României, iar în acest moment avem peste 380.000 de semnături, practic, este dublu decât cerinţa legală. Asta arată că românii au încredere, că mesajul pe care l-am primit în stradă de la cetăţeni în toată România este că în momentul de faţă, acum, şi nu peste cinci ani, este nevoie de o schimbare în clasa politică. Dezideratul meu ca viitor preşedinte al României este să începem să transformăm România într-o ţară în care tinerii îşi doresc să trăiască", a declarat Barna.

Acesta a mai afirmat că pe 20 septembrie îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central, iar la finalul acestei săptămâni va pleca în SUA pentru şapte zile, fiind invitat la Forumul anual organizat de Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), forum de strategie pentru centrul şi estul Europei, unde va avea mai multe întâlniri, însă "agenda este încă în lucru". AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.