COD GALBEN: 07-12-2019 ora 12 Intre 12:00 si 15:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 08:00 si 14:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape 80.000 de alegători români, adică aproximativ 20% din numărul românilor din diaspora care au votat la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

"Precizăm că românii din străinătate au avut iniţial la dispoziţie 46 de zile pentru a se preînregistra pe acest portal şi, ulterior, încă patru zile stabilite prin ordonanţă de urgenţă", informează un comunicat al AEP transmis, luni, AGERPRES.

Cei mai mulţi au optat pentru votul prin corespondenţă, respectiv 41.003, iar 38.944 au ales votul la secţia de votare.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, declară că este dezamăgit de numărul mic al românilor care au accesat portalul www.votstrainatate.ro pentru a-şi asigura exercitarea dreptului de vot în bune condiţii, fără costuri şi fără aglomeraţia din anii precedenţi.

"Mă aşteptam ca măcar cei 400.000 de români care au votat la alegerile europarlamentare din acest an, unii dintre ei aşteptând ore întregi la coadă, să fie receptivi la facilităţile oferite de legislaţia electorală şi speram să opteze în număr foarte mare pentru votul prin corespondenţă", a afirmat preşedintele AEP.

AEP a demarat acţiunea de evaluare a înregistrărilor, de estimare a numărului necesar de secţii de votare şi de mapare a acestora, datele urmând a fi comunicate Ministerul Afacerilor Externe (MAE) până cel mai târziu la data de 18 septembrie 2019. "Reamintim că se înfiinţează obligatoriu o secţie de votare pentru cel puţin 100 de înregistrări din aceeaşi localitate sau grup de localităţi", se arată în comunicat.

Secţiile de votare din străinătate vor fi deschise, în premieră, timp de trei zile pentru fiecare tur de scrutin, după cum urmează: vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12,00 - 21,00, sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7,00 - 21,00, duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7,00 -21,00, cu posibilitatea prelungirii în fiecare zi până cel mai târziu la ora 23,59, în cazul care în sediul secţiei sau în afara acestuia se mai află alegători care aşteaptă să voteze.

"În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, documentele necesare acestuia vor fi expediate prin intermediul Poştei Române până cel mai târziu la data de 17 octombrie 2019. Reamintim că alegătorul trebuie să expedieze plicul cu votul exprimat astfel încât acesta să ajungă la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară sau din afara ţării, în funcţie de opţiune, până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2019. În situaţia în care, din diverse motive, plicul nu ajunge la timp pentru a fi validat, alegătorul va fi notificat să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare", se mai arată în comunicat.

În vederea informării corecte a alegătorilor cu privire la modalităţile specifice de exercitare a dreptului de vot, AEP pregăteşte clipuri informative care vor ilustra tehnica votării pas cu pas, atât prin corespondenţă, cât şi la secţia de votare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.