COD GALBEN: 22-11-2019 ora 12 Intre 12:00 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55-65 km/h, izolat 70 km/h; la munte vitezele la rafală vor atinge temporar 80-90 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 22-11-2019 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h. in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că, printr-o ordonanţă de urgenţă care va completa Codul administrativ, se vor debloca salariile angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi pentru Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate.

"Am convocat o şedinţă extraordinară de Guvern pentru a adopta soluţii urgente necesare în câteva cazuri care nu suportă amânare. În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate. Resping ferm abordarea domnului preşedinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetăţenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri şi a găsi soluţii la problemele lor şi nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. Guvernul îşi va continua cu aceeaşi determinare activitatea, nu avem timp de pierdut cu polemici politice. Concret, completăm printr-o ordonanţă de urgenţă Codul administrativ în sensul consolidării atribuţiilor secretarului general al ministerului, înaltul funcţionar public, care are rolul de a asigura continuitatea activităţii instituţiei. Secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite în situaţia vacanţei funcţiei de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuţiilor", a spus Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că în acest fel vor putea fi plătite salariile angajaţilor din ministerele respective şi din instituţiile subordonate, vor fi achitate facturile şi onorate obligaţiile contractuale şi de plată, inclusiv cele care decurg din implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene.

"Solicit secretarilor generali din cele trei ministere - Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul - să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaţilor, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiţii electorale", a menţionat ea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.