Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În ştirea cu titlul "Dăncilă: Dan Chirilă, propus la MAI, Carmen Gavrilă - la Educaţie, Dan Matei - vicepremier", difuzată miercuri, la ora 16,47, pe fluxurile Bucureşti şi Politic, în titlu, lead şi paragraful al treilea se va citi corect "Camelia Gavrilă" în loc de "Carmen Gavrilă".

Reluăm ştirea în forma corectă:

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că îl propune pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne pe Dan Chirilă, pentru portofoliul Educaţiei - pe Camelia Gavrilă, iar pentru funcţia de vicepremier - pe Dan Matei.

Dăncilă a precizat că nominalizarea pentru Interne, Dan Chirilă, actual secretar de stat în cadrul acestui minister, este făcută în condiţiile în care pe 12 septembrie expiră interimatul de la Ministerul Afacerilor Interne.

"Având în vedere că pe 18 septembrie expiră interimatul pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, iar funcţia de vicepremier pe probleme economice este vacantă, voi transmite către domnul preşedinte (...) următoarele propuneri: pentru MEN - doamna Camelia Gavrilă, pentru funcţia de viceprim-ministru - domnul Dan Matei. Sper ca de această dată, domnul preşedinte Iohannis să acţioneze ca preşedinte al României, nu ca şi candidat pentru această funcţie şi să nu blocheze orice iniţiativă de normalitate pentru România", a declarat Dăncilă, menţionând că va trimite propunerile la Palatul Cotroceni miercuri după-amiază.

Ea a precizat că este important să fie asigurată stabilitatea.

"Cred că, dincolo de lupta politică, dincolo de interesele personale, trebuie să primeze interesul României şi al românilor. Trebuie să acţionăm astfel încât oamenii să-şi primească salariile, pensionarii să-şi primească pensiile, să încurajăm acele proiecte care sunt aşteptate de români. Şi cred că, atunci când e vorba de interesul României şi al românilor, trebuie ca, indiferent de funcţia pe care o ocupăm, să acţionăm cu foarte multă responsabilitate", a precizat premierul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru)

 

Citiţi şi:

 

Dăncilă: Am decis să-i nominalizez pe reprezentanţii ALDE pentru portofoliile rămase vacante

 

Dumitru-Daniel Chirilă, propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne (fişă biografică)

 

Camelia Gavrilă, propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei (fişă biografică)

 

Dan Matei, propus pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice (fişă biografică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.