Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Naţional Liberal a luat decizia să voteze împotriva remanierii guvernului, în cazul în care premierul Viorica Dăncilă se prezintă în faţa Parlamentului, a declarat, marţi, preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

"Partidul Naţional Liberal a luat decizia să voteze împotriva remanierii, ca urmare a schimbării configuraţiei politice, în cazul în care premierul Dăncilă se prezintă în faţa Parlamentului, conform prevederilor constituţionale, să ceară votul pentru remaniere", a afirmat liderul liberal.

El a amintit că este nevoie de majoritate absolută pentru ca remanierea, în urma schimbării configuraţiei politice, să treacă de Parlament.

Orban a spus că, ulterior votului pe remaniere, vor exista discuţii despre "momentul cel mai potrivit pentru depunerea moţiunii de cenzură".

"Poziţia noastră este foarte clară - anume de a vota împotriva acestei remanieri, iar după votul la această remaniere să stabilim calendarul pentru moţiunea de cenzură. Obiectivul nostru fundamental este acela de a pune punct cât mai repede posibil acestei guvernări habarniste, acestei guvernări toxice care creează imense deservicii României şi care afectează perspectivele de dezvoltare ale României şi care riscă să înrăutăţească viaţa fiecărui român", a punctat liderul liberal.

În acest sens, Orban a vorbit despre eforturile de a convinge parlamentarii Pro România să se alăture moţiunii de cenzură.

"Obiectivul nostru principal este reuşita moţiunii de cenzură, iar pentru reuşita acestei moţiuni de cenzură preferăm discuţiile directe cu toţi partenerii implicaţi în acest proiect", a spus el. Totodată, Orban a adăugat că de la data votului pentru preşedinţia Senatului până în data de 20 octombrie "prezenţa parlamentarilor PNL la toate voturile importante din Parlament este obligatorie şi se sistează plecările în străinătate". AGERPRES(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.