Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

De multe ori, copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupţiei sau ale nepăsării statului, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de deschidere a noului an de învăţământ de la Şcoala "Ferdinand I".

"Este imperativ ca respectul să fie în centrul procesului de educaţie din şcoli. Şi când spun asta mă refer la respectul pe care îl datoraţi profesorilor voştri, dar şi la respectul cu care profesorii, la rândul lor, au obligaţia să vă trateze. Toţi copiii, fără niciun fel de discriminare, trebuie să se simtă la şcoală încurajaţi, protejaţi şi în siguranţă", a afirmat şeful statului.

 



El a vorbit despre efectele pe care corupţia o are asupra copiilor români.

"Din nefericire, în România nu suntem încă în această situaţie, iar de multe ori copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupţiei sau ale nepăsării statului", a punctat el.

 


Preşedintele a subliniat că "autorităţile au datoria de a crea un mediu sigur în clase, însă multe şcoli din ziua de astăzi nu au nici măcar un serviciu de pază funcţional".

"Este tot de datoria autorităţilor să asigure un drum sigur către şcoală. Dar iată că şi aici există tergiversări în organizarea şi decontarea transportului elevilor, ba, mai mult, există demersuri ale Guvernului care scot transportul rutier judeţean din aria serviciilor publice", a spus el.

Conform preşedintelui, "copiii sunt expuşi riscurilor atât în interiorul şcolii, cât şi în drumul către şcoală".

"Aceste dovezi de nepăsare trebuie să înceteze. Avem nevoie de o normalizare a modului în care interacţionăm cu instituţiile statului, iar această normalizare poate fi făcută doar prin educaţie şi împreună cu oamenii cărora le pasă şi care acţionează. Nimic nu se schimbă de la sine. Toţi cei care au puterea de a contribui la schimbare au responsabilitatea să o facă", a afirmat şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Andrei Cârlan., editor online: Ady Ivaşcu, Irina Giurgiu)

 

Citiți și:

 

Iohannis, la deschiderea anului şcolar: Unii politicieni se tem de şcoală; aici sunt formaţi oamenii ce le taxează erorile

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.