COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Românilor de Pretutindeni a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale date din fiecare judeţ despre numărul copiilor românilor care s-au întors în ţară şi s-au înscris în noul an şcolar, având în vedere faptul că una dintre priorităţile instituţiei este educaţia, a anunţat, luni, ministrul de resort, Natalia Intotero.

"Un gând special pentru copiii românilor întorşi acasă. Şi pentru că am avut foarte multe informaţii cu privire la numărul din ce în ce mai mare al copiilor românilor care se întorc acasă, am adresat o solicitare către Ministerul Educaţiei pentru a ne veni în sprijin şi a întreba în fiecare judeţ câţi copii ai românilor s-au înscris în acest an şcolar, veniţi din afara graniţelor", a declarat Natalia Intotero la deschiderea noului an şcolar, în comuna Sântămăria Orlea.

Ea a arătat că a avut o discuţie cu specialiştii pentru elaborarea unor manuale şi cărţi auxiliare dedicate special copiilor românilor din afara graniţelor, în contextul în care unii dintre ei ar putea să se întoarcă acasă.

"Am avut o discuţie cu specialiştii în vederea elaborării unor manuale didactice şi a unor auxiliare, care să vină în sprijinul copiilor românilor născuţi în afara graniţelor şi pentru care trebuie să avem o atenţie specială, având în vedere că mulţi dintre ei, la un moment dat, îşi doresc să se întoarcă acasă. În egală măsură, am avut o discuţie cu colegii de la Ministerul Educaţiei pentru a-i determina pe dascălii din România să manifeste multă deschidere şi să desfăşoare cursuri în regim de voluntariat pentru românii şi pentru copiii acestora care se întorc acasă", a menţionat ministrul.

Totodată, Natalia Intotero a arătat că va fi continuat şi extins programul de burse acordat elevilor români din Ucraina, cu scopul păstrării identităţii naţionale. Ea a precizat că în anul şcolar 2017-2018 au fost acordate 1.650 de burse, numărul total al acestora ajungând la circa 4.000 la finalul anului şcolar trecut.

În judeţul Hunedoara, în anul şcolar trecut au fost înscrişi aproximativ 100 de copii ai căror părinţi români au lucrat în străinătate şi s-au întors în ţară.

Ministrul Natalia Intotero s-a aflat luni în judeţul Hunedoara, unde a participat, alături de premierul Viorica Dăncilă, la deschiderea anului şcolar în comuna Sântămăria Orlea. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.