Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Natalia Intotero a declarat joi, la deschiderea oficială a Forumului Românilor de Pretutindeni, că în cadrul acestuia vor fi abordate subiecte precum educaţia în limba română, exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale, dar şi măsuri prin intermediul cărora Guvernul vine în sprijinul românilor care doresc să se întoarcă acasă.

Ea a precizat că forumul, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este menit să asigure "o mai bună interacţiune" între românii de pretutindeni şi reprezentanţii instituţiilor statului român.

"Ne dorim o analiză a proiectelor cu care noi am încercat să venim în sprijinul dumneavoastră, dar şi să vă ascultăm problemele cu care dumneavoastră vă confruntaţi şi împreună să identificăm soluţii pentru rezolvarea acestora. Vom avea dezbateri în cursul acestor zile, pe teme de interes: educaţia în limba română, drepturile şi libertăţile dumneavoastră în statele de rezidenţă, campanii de informare. De asemenea, exercitarea dreptului la vot pentru alegerile prezidenţiale şi modificarea legislaţiei în acest sens, măsuri prin intermediul cărora Guvernul României vine în sprijinul românilor care doresc să se întoarcă acasă. Şi, nu în ultimul rând, cât mai multe proiecte pentru păstrarea identităţii româneşti pretutindeni în lume", a spus ea.

 


Natalia Intotero a salutat prezenţa la eveniment a românilor din: Ucraina, Republica Moldova, Albania, Cipru, Grecia, SUA, Marea Britanie, Spania, Franţa, Danemarca, Islanda, Rusia, Israel, Portugalia, Belgia, Liban, Olanda, Germania, Suedia, Austria, Africa, Australia, Turcia, Malaysia şi Canada.

Ministrul Bogdan Matei a declarat la rândul său că tineretul şi sportul sunt "doi vectori foarte importanţi" prin care imaginea României este promovată peste hotare.


"Chiar în aceste zile, de exemplu, ne pregătim să trimitem doi tineri inteligenţi şi foarte bine pregătiţi pentru posturile de delegaţi de tineret ai României la ONU, la New York", a spus ministrul Tineretului şi Sportului.

El a subliniat că sportul este "cel mai bun ambasador al României", făcând referire la personalităţi precum Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi sau Simona Halep, dar şi la competiţiile sportive organizate în ţară.

"Campionatul European de Fotbal, probabil cea mai importantă competiţie de anvergură pe care România a găzduit-o vreodată, va aduce cu siguranţă la Bucureşti mii şi mii de români dintre cei stabiliţi peste hotare. Le va da ocazia să se reîntoarcă acasă şi să vadă cu ochii lor că acasă este din ce în ce mai bine şi că ţara noastră este într-un continuu şi real progres", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editori online: Irina Giurgiu, Ady Ivașcu)

 

Citiţi şi:

 

Dăncilă: Am cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.