Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că rostul alianţei USR-PLUS este de a cere "dreptul generaţiei următoare, care nu are nicio legătură nici cu comunismul, nici cu vechea clasă politică", de a se implica în salvarea României.

"Rostul USR-PLUS este să cerem dreptul generaţiei următoare care nu are nicio legătură nici cu comunismul, nici cu vechea clasă politică. Cerem dreptul acestei generaţii să se implice în salvarea României, să se implice politic în schimbarea felului în care se dezvoltă această ţară. De aceea candidez (...) şi voi continua drumurile prin toate judeţele România, pentru a avea ocazia să stau de vorbă cu România reală aşa cum este ea", a spus Dan Barna.

Acesta a susţinut că plecarea tinerilor din România poate determina trecerea spre o etapă nedorită.

"Ideea că plecăm toţi din ţară nu este una pe care pot să o accept. Mi-ar fi fost foarte uşor şi mie, şi multora dintre colegii din USR şi PLUS, să plecăm. Dar dacă plecăm sau dacă ne dăm bătuţi şi nu facem nimic, nu putem aştepta ca cei care trăiesc astăzi, copiii, şi cei care vor veni să găsească ceva în această ţară. Dacă nu schimbăm lucrurile şi nu oprim această migraţie, vom rămâne o ţară săracă, o ţară pustie, fără viitor. Dacă îţi pleacă tinerii, nu ai viitor, indiferent ce măsuri economice şi împrumuturi iei ca să plăteşti pensii şi salarii. Din această perspectivă, obiectivul Alianţei USR-PLUS nu e doar să câştigăm aceste alegeri pentru Preşedinţia României, obiectivul este să câştigăm şi alegerile locale. Obiectivul este să dăm în Baia Mare un primar USR-PLUS, să dăm în marile oraşe din România primari. Obiectivul este să dăm României o guvernare şi nu doar în marile oraşe, ci şi-n oraşele mici şi comune, cât mai multe. Obiectivul este să dăm României o guvernare cu oameni oneşti, competenţi. România nu e o ţară săracă", a declarat Dan Barna.

Candidatul Alianţei USR -Plus a precizat că rolul preşedintelui stă în puterea de mobilizare a mesajului.

"Un preşedinte are puterea mesajului. Un preşedinte poate să dea aceste mesaje. Îmi propun să fiu genul de preşedinte activ, genul de preşedinte implicat şi prezent. Eu pot să fiu un preşedinte full-time! (...) Pentru că românii sunt întrucâtva oameni emoţionali, românii au nevoie de mesaje, de mesaje de încredere pe care să-şi construiască propria încredere. Preşedintele României, poate să facă asta! Priorităţile mandatului meu sunt foarte clare: România trebuie să devină o ţară din care tinerii să nu şi mai dorească să plece, iar românii care au plecat şi vor să revină trebuie să se simtă bineveniţi", a declarat Dan Barna.

Acesta a menţionat că dezvoltarea infrastructurii înseamnă noi locuri de muncă.

"Demararea proiectelor de infrastructură, e timpul să facem acele autostrăzi, despre care vorbim de 30 de ani, şi le facem pe bucăţele cu pipeta, pentru că lucrări mari de infrastructură creează nişte mii de locuri de muncă şi dezvoltă toată economia unei regiuni pe unde trece respectiva autostradă. Dacă începem să facem lucrări de infrastructură, începem să ne dezvoltăm (...) România nu are o problemă de finanţare, România are o problemă de credibilitate. Pentru fondurile de investiţii, România e atractivă dacă pot avea încredere în ea, dacă e parolistă. Capitalul românesc trebuie să fie sprijinit, dar mai ales respectat de către stat", a spus Dan Barna.

În cursul zilei de miercuri, candidatul Alianţei USR-PLUS s-a mai aflat în judeţul Satu Mare, iar în cursul după-amiezii a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet şi Căminul de Bătrâni din oraşul Baia Sprie, iar în municipiul Baia Mare a participat alături de simpatizanţi la campania de strângere a semnăturilor pentru înscrierea candidaturii sale. AGERPRES / (A - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.