Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că atunci când peste Prut se va serba, la 31 august, Ziua Limbii Române şi nu "a limbii noastre" se va putea considera că românii din Basarabia au scăpat de "sovietism".

"În toate instituţiile Uniunii Europene, documentele oficiale se redactează şi în limba română. Româna este limba oficială a Uniunii Europene şi acesta este un motiv de mândrie pentru noi toţi. Chiar dacă Acordul de Asociere al R. Moldova la Uniunea Europeană este redactat în limba română, aspect menţionat în mod expres, totuşi, politicienii de la Chişinău refuză să recunoască prin lege acest adevăr şi se complac să păstreze moştenirea stalinistă numită 'limba moldovenească'. Astăzi este, oficial, Ziua Limbii Române, o zi dedicată promovării ei, o zi în care ne amintim îndemnul de a o proteja peste tot unde este vorbită. Aştept şi ziua în care peste Prut nu se va mai serba, la 31 august, ziua limbii noastre, ci Ziua Limbii Române. Abia atunci vom putea considera, chiar dacă simbolic, că românii din Basarabia au scăpat de sovietism. La mulţi ani, limba română!", a scris Tomac sâmbătă pe Facebook.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 31 august. Ea a fost instituită prin Legea 53/2013. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în acest sens. Actul normativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.