Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dacă nu trece remanierea, Guvernul rămâne în forma veche, deci acest lucru nu presupune schimbarea Executivului, a afirmat sâmbătă premierul Viorica Dăncilă.

"Dacă nu trece remanierea, rămâne Guvernul în forma veche. Deci acest lucru nu presupune schimbarea Guvernului. Majoritatea din Parlament nu mai este reprezentată atunci când trece o moţiune de cenzură, pentru că s-ar putea ca dintre miniştrii pe care eu îi propun, unii să nu fie de acord cu aceste nominalizări ale mele. Dar, atunci când trece o moţiune de cenzură înseamnă într-adevăr că nu mai avem o majoritate în Parlament şi atunci trebuie să ieşim de la guvernare", a explicat premierul.

Viorica Dăncilă a adăugat că încă nu s-a stabilit o dată la care Guvernul să meargă în Parlament pentru un vot de încredere şi nici dacă vor fi aceiaşi miniştri.

"Să vedem, nu ne-am fixat încă o dată, vom vedea dacă mergem cu aceiaşi miniştri, dacă îi schimbăm. Deocamdată suntem preocupaţi de guvernare şi de măsurile pe care le luăm. Dincolo de cifre şi dincolo de schimbările pe care vrem să le facem, importanţi sunt oamenii care au aşteptări de la noi. Colegii în şedinţa CEx de astăzi au spus că nu este o grabă să venim în Parlament cu această remaniere. (...) Trimitem o nominalizare, preşedintele nu o acceptă, venim din nou cu un interimar", a precizat premierul.

Întrebată cum funcţionează un guvern de interimari, Dăncilă a spus: "Foarte bine! Şi rezultatele se văd. Eu am văzut că acest Guvern funcţionează foarte bine, are a doua cea mai mare creştere economică din Europa, că ratingul pe ţară este unul de stabilitate. Am văzut că pe 1 septembrie creştem punctul de pensie şi creştem indemnizaţia minimă. Acestea sunt lucrurile care contează. Oamenii la asta se uită, la ce faci pentru ei, nu că schimbi o persoană cu cealaltă, rezultatul contează. (...) Trebuie să-l întrebaţi pe preşedinte de ce vrea să blocheze Guvernul, de ce vrea ca oamenii să nu-şi mai ia salariile, ca pensionarii că nu-şi mai primească pensiile, de ce vrea să blocheze România efectiv", a arătat liderul PSD.

Premierul a menţionat că, deocamdată, nu s-a luat în cadrul CExN o decizie referitoare la remanierea guvernamentală.

"Am discutat despre activitatea miniştrilor, nu am luat o decizie, pentru că o decizie referitoare la noua formulă guvernamentală o să o avem în perioada următoare, pentru că vrem o şedinţă în care să discutăm numai despre acest lucru. (...) Există aşteptări, nu aş putea spune nemulţumiri, aşteptări privind măsurile pe care trebuie să le luăm în diferite ministere legate de descentralizare, de activitatea din cadrul ministerelor, de avizele care trebuie luate cât mai repede. (...) Nu am discutat despre Ministerul Justiţiei, vedem în perioada următoare cu ce nominalizări venim pentru acest minister", a mai spus Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.