COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că Guvernul va lansa în curând un program care vizează creşterea natalităţii, printre măsurile pregătite existând inclusiv unele de natură fiscală.
"Vrea (prim-ministrul Viorica Dăncilă - n.r.) să facă mai multe programe frumoase, unul dintre ele se referă la creşterea natalităţii. Foarte multe măsuri, chiar frumoase, de suflet. (...) Am auzit, aşa - nu sunt convins, pentru că nu am auzit din partea domniei sale - că aş fi cel care se ocupă de acest program. (...) Este un program, o să fie lansat cât de curând. O să vedeţi foarte multe măsuri, chiar foarte multe măsuri, pe toate zonele, nu doar de fiscalitate. Pe toate zonele posibile, astfel încât familiile tinere să fie încurajate să aibă copii. (...) Dacă nu acţionăm astăzi, cu efecte în anii care urmează, vom avea de suferit ca şi naţie", a spus preşedintele executiv al PSD, în cadrul Şcolii politice de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, desfăşurată la Mamaia. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.