Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, după afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora nu acceptă propunerile de remaniere a Guvernului, că preşedintele a avut un discurs "demagogic", prin care a arătat că scopul său este acela de a aduce PNL şi USR la guvernare.

"Afirmaţiile preşedintelui Iohannis se înscriu în linia de până acum şi iată că, din cauza conjuncturii actuale, şeful statului are ocazia să atingă nivelul cel mai înalt al acestui discurs demagogic. Situaţia internă i-a dat ocazia să respingă propunerile de remaniere fără nicio justificare, utilizând doar nişte formule generale şi sperând că astfel îşi va atinge ţelul, acela de a aduce PNL şi USR la guvernare. Vom vedea ce pot face aceste două partide pentru concetăţenii lor. Eu prevăd că vin zile austere pentru români şi cred că lucrurile acestea nu vor întârzia foarte mult", a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Buzatu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că nu acceptă nicio propunere de remaniere a Guvernului şi a afirmat că Executivul are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, solicitând ca această procedură să fie declanşată. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.