Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actorul Mircea Diaconu şi-a anunţat duminică intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, context în care solicită sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers pentru a obţine cele 200.000 de semnături necesare candidaturii sale.

"Intenţia mea este de a încerca să candidez la prezidenţiale. Azi doar spun că aş încerca, pentru că sunt suficient de enervat, de nemulţumit şi simt că e nevoie de asta", a afirmat Diaconu, la o conferinţă de presă susţinută pe treptele Ateneului Român.

El a spus că strângerea semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturii este un lucru "aproape imposibil" şi de aceea solicită sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers.

"Faptul că vreau nu înseamnă că şi pot. Trebuie să strâng 200.000 de semnături, aproape imposibil fără un sprijin din partea oricui, cetăţenilor, asociaţii de toate felurile. În 2014 am cerut acelaşi gen de sprijin, care a venit de la cetăţeni", a adăugat fostul europarlamentar.

Întrebat dacă ar cere sprijinul Pro România sau ALDE, el a răspuns că este "deschis şi fericit" dacă orice grupare ar veni alături de el.

"Dacă eu cer un sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Ce să negociez? Nu există aşa ceva. Cu orice grupare sau persoană sunt deschis şi fericit dacă ar veni alături de mine. Cer sprijin la toată lumea", a declarat Diaconu. AGERPRES (AS - autor: Sorin Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.