Preşedintele PSD, prim-ministrul Viorica Dăncilă, i-a criticat, sâmbătă, pe actualul şef al statului Klaus Iohannis şi pe liderul USR, Dan Barna, susţinând totodată că este "mai puternică" decât cei care "nu fac altceva decât să ţipe de pe margine".
"Sunt singurul candidat care îşi asumă guvernarea ţării, care are curajul şi voinţa de a mişca lucrurile pentru români. Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine. Eu nu fug şi nu mă tem. O să continuu să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine aici, în ţara lui. Dragii mei colegi, istoria continuă să se scrie acum sub ochii noştri. Vă chem să strângem rândurile, să stăm aproape şi să luptăm cu toată puterea pe care am arătat că o avem. Vă chem alături de mine în această campanie care ne va decide viitorul. Împreună vom face să se împrăştie toate perdelele de fum pe care adversarii noştri le ridică în lipsă de viziune şi acţiune", a declarat ea, la Congresul extraordinar al PSD, imediat după ce a fost desemnată candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.
Dăncilă a afirmat că "pentru cel ce promitea lucrul bine făcut pare că ceasul a stat demult".
"Cel ce nu a făcut nimic pentru nimeni a putut sta la adăpost de critici o perioadă. Cel ce a lipsit din peisajul ţării lui, a stat ferit un timp de contestări şi de polemici a crezut că nu are nicio responsabilitate pentru poporul român şi a adormit bine noaptea. Însă, vine momentul în care trebuie să răspundă atât pentru ce a făcut, cât şi pentru ce nu a făcut. Să nu faci nimic pentru ai tăi este o dovadă de cruzime. Să îţi aminteşti de poporul român după cinci ani în campanie este o dovadă de cinism. Este o dovadă de dispreţ pentru cei care au avut încredere în tine să le fii alături, să-i aperi, să te implici în rezolvarea problemelor pe care le au şi să-i asculţi. Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut pare că ceasul a stat demult. Pentru noi, toţi ceilalţi, au trecut cinci ani de nimic", a susţinut ea.
Liderul PSD a făcut aluzie şi la preşedintele USR, afirmând că acesta ar da dovadă de aroganţă.
"Iar pentru cel care cere încrederea şi votul milioanelor de români promiţându-le doar că îi va da jos pe aceia care au făcut lucruri bune pentru oameni, neavând niciun plan pentru construcţie şi pentru reformă şi doar agăţându-se de teme moarte, aceasta este manifestarea unei disperări şi a unei lipse de viziune pentru ţară. Cum poţi să fii credibil că îţi pasă de români când nu poţi şi nu ştii să le oferi nimic? Tocmai aceia care sunt măcinaţi de lupte interne şi invalidaţi de toată lipsa de substanţă şi viziune politică strigă astăzi cel mai tare. 'Dacă eram eu preşedinte' înseamnă zero alegere şi înţelegere a ceea ce se întâmplă în societate, înseamnă aroganţă şi îndepărtare de oameni. De aceea, nu vor fi niciodată acolo unde îşi doresc, pentru că nu înţeleg românii şi nu se simt de-ai lor. Pe mine aroganţa nu mă reprezintă, iar dispreţul pentru români nu l-am simţit niciodată, pentru că de acolo vin, dintre oameni şi la oameni mă voi întoarce întotdeauna, pentru că ţin cu poporul român şi ţin cu ţara mea", a spus Dăncilă.
Prim-ministrul a adăugat că PSD are de dus o luptă în faţa unor "adversari politici din ce în ce mai hotărâţi" să îi vadă pe social-democraţi "îngenuncheaţi, slăbiţi, dezorganizaţi şi fragmentaţi".
"Ştim deja că vor scoate toate armele şi ne vor ataca. Suntem conştienţi, dar suntem şi pregătiţi. Însă nu putem fi înfrânţi aşa de uşor cum cred în toată aroganţa lor, pentru că noi avem ceva ce ei nu şi-au putut însuşi niciodată, pentru că nu au simţit-o, apropierea de români. Noi nu am fost niciodată cei care au tăiat pensiile şi salariile. Noi nu am blocat măsuri menite să aducă mai bine în viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Noi nu am fost cei ce dezbină şi seamănă ură. Noi nu am fost absenţi, noi nu am dispreţuit, noi nu am avut niciodată viziunea celor două Românii, a noastră şi a lor. Ei au stat ascunşi ani întregi pe margine doar ca să iasă în an electoral şi să înceapă cu ipocrizie să facă jocuri de imagine, să urce cu picioarele pe tragediile oamenilor în contexte în care îşi pot manifesta oportunismul politic", a mai susţinut Viorica Dăncilă.AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, imagine: Marian Vlăduț, grafician: Traian Arsenescu, redactor video: Mihuț Năstăsache, editor online: Anda Badea)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Dăncilă: Nu pot să fac blat cu un contracandidat
Congres PSD/Fifor: PSD crede într-o Românie unită, nu divizată pe criterii discriminatorii
Congres PSD/Fifor despre PNL şi USR: Ei nu sunt în stare să facă nimic
Congres PSD/Fifor: PSD este gata să dea României prima femeie preşedinte - Viorica Dăncilă
Congres PSD/Viorica Dăncilă: Am pornit o luptă împotriva criminalităţii şi nu mă voi opri
Congres PSD/Viorica Dăncilă, desemnată candidat al PSD la alegerile prezidenţiale
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.