Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Eurodeputaţii Alianţei USR PLUS consideră inacceptabile propunerile avansate de Guvern pentru postul de comisar european şi anunţă că nu vor vota pentru Rovana Plumb sau Dan Nica, în cazul în care una dintre aceste nominalizări ajunge la audierile din comisiile Parlamentului European.

Potrivit unui comunicat al Alianţei USR PLUS transmis, miercuri, AGERPRES, Rovana Plumb şi Dan Nica au un trecut care nu respectă criteriile de integritate pentru postul de comisar european şi au un parcurs profesional care nu-i recomandă pentru o asemenea poziţie.

Reprezentanţii USR PLUS susţin totodată că, în ultimii ani, cei doi au făcut declaraţii împotriva valorilor Uniunii Europene şi au promovat mesaje antijustiţie, sprijinindu-l constant pe Liviu Dragnea, condamnat pentru corupţie, din funcţiile publice pe care le-au ocupat.

"Cei doi propuşi de Viorica Dăncilă au un trecut de politicieni penali care s-au sustras investigaţiilor şi judecăţii. Au scăpat de cercetări datorită colegilor din PSD-ALDE, dar asta nu le şterge faptele, ci doar adânceşte suspiciunile pe care procurorii le-au prezentat. Ne vom opune ca Nica sau Plumb să obţină această funcţie de înaltă reprezentare a României în Comisie şi vom prezenta toate argumentele noastre colegilor pentru a bloca nominalizările trimise de Dăncilă la Bruxelles", a declarat Cristian Ghinea, copreşedinte al delegaţiei Alianţei USR PLUS în Parlamentul European.

USR PLUS consideră că desemnarea celor doi social-democraţi pentru a ocupa o poziţie în Comisia Europeană formată de Ursula von der Leyen este împotriva asigurărilor cu privire la lupta împotriva corupţiei pe care preşedintele noii Comisii le-a punctat în discursul său în faţa Parlamentului European.

"Dacă Guvernul Dăncilă va insista cu aceste nominalizări, noi vom utiliza toată influenţa pe care o avem atât la nivelul grupului Renew, cât şi prin informarea colegilor din celelalte familii europene, pentru a bloca aceste propuneri scandaloase. PSD nu a înţeles nimic din ultimele alegeri şi insistenţa lor de a continua cu acest gen de nominalizări va face imposibilă votarea lor şi va fi ruşinos pentru România un asemenea refuz la nivel european", a declarat Dragoş Tudorache, copreşedinte al delegaţiei USR PLUS.

Potrivit sursei citate, Rovana Plumb a fost cercetată în dosarul prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au fost transferate de la Apele Române la Consiliul Judeţean Teleorman şi concesionate către Tel Drum, iar Parlamentul s-a opus ridicării imunităţii pentru începerea urmăririi penale. De asemenea, se menţionează că Dan Nica, acuzat de DNA de fraude cu licenţe informatice în dosarul Microsoft, ar fi scăpat de dosarul penal pentru că faptele s-au prescris. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Alianța USR PLUS / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.