Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Năstase, a afirmat joi, la Bucureşti, că preşedintele Klaus Iohannis este garantul statului de drept în România, iar un vot acordat acestuia pentru un nou mandat de şef al statului reprezintă "un vot pentru Basarabia".

Prezent ca invitat la Consiliul Naţional al PNL, preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr şi-a exprimat ataşamentul profund faţă de valorile democraţiei şi ale statului de drept, "pentru o Românie educată şi dreaptă în care să primeze meritocraţia" şi s-a pronunţat pentru combaterea corupţiei.

"Unul dintre oamenii care astăzi reprezintă cheia de boltă pentru salvarea democraţiei şi a statului de drept în România este preşedintele Klaus Iohannis. (...) Cred că garantul acestor obiective este chiar preşedintele României, Klaus Iohannis. Domnia sa, alături de PNL, a luptat pentru obiective şi proiecte, nu a luptat pentru o cauză personală. Votul pentru Iohannis este un vot pentru Basarabia", a declarat Andrei Năstase, la CN al PNL, care are loc la Romexpo.

 


El a punctat că "noul val al democraţiei de la Chişinău reprezintă o imensă şansă pentru aprofundarea legăturilor frăţeşti" dintre România şi Republica Moldova.

"Îi aşteptăm pe investitorii români, pe experţii în administraţie, pe cât mai mulţi bucureşteni să viziteze Chişinău şi mănăstirile noastre. Vă asigur că angajamentul nostru faţă de democraţie, statul de drept şi valorile europene este unul de lungă durată, aşa cum este şi cel al lui Klaus Iohannis, cel pe care în calitatea mea de cetăţean român îl voi vota pe 10 noiembrie pentru un nou mandat în fruntea românilor", a adăugat Andrei Năstase. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Andrei Cârlan, editor online Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

Reuniunea Consiliului Naţional al PNL a început

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.