Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că mediul de afaceri din România trebuie eliberat de "ghilotina impredictibilităţii, de tipul ordonanţa de urgenţă 114".

"Cât timp nu încurajăm iniţiativa privată şi investiţiile nu putem vorbi cu adevărat de prosperitatea pe termen lung a românilor. Trebuie să încetăm să mai tratăm companiile private ca pe nişte duşmani ai ţării, aşa cum fac PSD şi ALDE, iar finanţele publice şi politicile economice vor trebui îndreptate, altfel generaţiile următoare vor resimţi povara unei note de plată tot mai usturătoare, pe care guvernarea PSD - ALDE o rostogoleşte cu bună ştiinţă de la un an la altul. Mediul de afaceri din România trebuie eliberat de ghilotina impredictibilităţii de tipul ordonanţa de urgenţă 114", a afirmat Iohannis, la Consiliul Naţional al PNL.

 


Şeful statului a subliniat că "principiul 'legea este egală pentru toţi' reprezintă reperul care să ghideze reconstrucţia de care avem atât de multă nevoie".

"Războiul va fi câştigat atunci când România va fi condusă de o echipă care crede în democraţie, pro-europeană - nu doar cu preşedinte, dar şi cu guvern şi majoritate parlamentară, care să lucreze împreună, să repare ce s-a stricat şi să reconstruiască speranţa într-un viitor mai bun pentru români. Statul român care funcţionează normal, cel pe care mi-l doresc şi pe care ştiu că şi-l doresc şi românii, este acel stat în care preşedintele îşi îndeplineşte atribuţiile, Guvernul îşi face treaba şi Parlamentul dă legi bune şi corecte pentru ţară, nu pentru şefii de partide şi clicile lor", a mai spus Iohannis.

"Avem nevoie să fim deschişi către români, către toţi românii din ţară şi din diaspora, care aşteaptă un semnal de la noi - un semnal că viitorul poate fi bun, că nu toţi politicienii sunt la fel, că există oameni pregătiţi care pot să îi conducă onest, cu responsabilitate", a adăugat preşedintele. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

CN al PNL/Iohannis: E nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii; structurile învechite nu mai au de ce să fie menţinute

 

CN al PNL/ Iohannis: Propun ca parteneriatul preşedinte - PNL să devină nucleul ce va cataliza energiile pentru un stat funcţional

 

CN al PNL/ Iohannis: Cazul de la Caracal ne dezvăluie cât de grav e dezastrul provocat statului şi cetăţenilor de politica PSD

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.