Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice act cu caracter rasist şi îndeamnă la asumarea responsabilităţii comune de a înlătura prejudecăţile şi de a lupta împotriva discriminării şi acţiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist, arată MAE în mesajul transmis de Ziua internaţională de comemorare a genocidului romilor din perioada Holocaustului.

MAE aduce "un pios omagiu tuturor victimelor de etnie romă care au suferit pe întreaga perioadă a celui de-Al Doilea Război Mondial".

"Combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului şi antisemitismului a reprezentat una dintre temele prioritare pentru România în exercitarea mandatului preşedinţiei Consiliului UE", precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe susţine consolidarea eforturilor pentru includerea în programele educative a problematicii genocidului romilor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi pentru asigurarea unor condiţii sociale decente ultimilor supravieţuitori romi ai deportărilor în Transnistria, se arată în mesaj.

"În egală măsură, Ministerul Afacerilor Externe consideră important să existe un parteneriat eficient între instituţiile şi autorităţile publice, Parlamentul României şi reprezentanţii societăţii civile din România, astfel încât să se elimine orice formă de discriminare şi incitare la ură etnică sau rasială", potrivit MAE.

În contextul acţiunilor diplomatice multilaterale, România acordă atenţie specială problematicii memoriei victimelor genocidului romilor din perioada Holocaustului şi a necesităţii educării tinerelor generaţii asupra acestui episod tragic al istoriei europene. În acest sens, pe durata exercitării mandatului preşedinţiei IHRA, România a încurajat eforturile internaţionale în domeniul educaţiei privind problematica genocidului romilor. Ca urmare a acestor demersuri, cu sprijinul financiar al IHRA, a devenit disponibilă platforma educaţională online www.romasintigenocide.eu, care conţine materiale didactice în 11 limbi europene, inclusiv limba română, aminteşte MAE.

Totodată, în mai 2017 a fost organizată conferinţa cu titlul "50 de ani de cercetare în domeniul genocidului romilor", iar IHRA a publicat un compendiu al organizaţiilor internaţionale care se ocupă de cercetarea în domeniul genocidului romilor şi un sumar bibliografic al lucrărilor relevante în domeniul genocidului şi persecuţiilor romă şi sinti.

Anul acesta se comemorează 75 de ani de la evenimentele din 2 august 1944, când aproximativ 3.000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În amintirea acestui tragic eveniment, ziua de 2 august a devenit cunoscută drept Ziua internaţională de comemorare a genocidului romilor.

Detalii despre deportarea romilor în Transnistria pot fi regăsite în Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", capitolul "Deportarea romilor şi tratamentul lor în Transnistria".

În cadrul Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) funcţionează Comitetul pentru genocidul romilor, al cărui obiect de activitate îl reprezintă conştientizarea genocidului romilor în perioada regimului naţional-socialist şi includerea în curricula şcolară a unui capitol dedicat acestui subiect. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Ziua europeană de comemorare a Holocaustului romilor

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.