Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul demis al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri că intenţia sa în cele afirmate la o emisiune televizată nu a fost să o acuze pe Alexandra Măceşan, fata dispărută în Caracal, sau pe părinţii ei de folosirea transportului ilicit, ci de a-i feri pe elevi de răufăcători.

Ea a precizat că a aflat de demiterea sa de la televizor şi că nu a vorbit cu Viorica Dăncilă după declaraţiile din seara precedentă.

"Nu m-a căutat, din păcate. Eram aici, într-o şedinţă cu un consiliu al ministerului. Încercăm să rezolvăm nişte probleme curente pe care le aveam", a spus Andronescu la Digi 24.

Andronescu a explicat că afirmaţia făcută joi seară la un post tv, potrivit căreia ea ar fi învăţat acasă să nu se urce în nicio maşină străină, "nu avea nicio legătură" cu situaţia Alexandrei.

"Intenţia mea era, ceea ce am şi spus de fapt, că dacă părinţii nu le spun, noi la şcoală avem obligaţia să-i ajutăm pe copii să se ferească de răufăcători. Acesta era mesajul meu. Din toamnă să generăm o campanie în şcoli să-i ferim de răufăcători pe cei pe care îi şcolim în şcolile noastre. Nu avea nicio legătură cu situaţia, decât să-i protejăm în perspectivă, pentru că faptul era împlinit. Nu asta era intenţia mea, de a o acuza cumva pe Alexandra sau pe părinţii ei. Un moment nu am gândit aşa. (...) Nu m-am oprit aici, în emisiune (...). Am continuat să spun: 'Noi, în toamnă, va trebui să declanşăm o campanie în şcolile noastre pentru a-i învăţa pe copii să se protejeze'", a spus Andronescu la Digi24.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei pentru declaraţiile "profund greşite" făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.

"Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc în nicio maşină străină", afirma Andronescu joi seară.

Prim-ministrul a precizat, într-o postare pe Facebook, că îl va propune pentru a prelua interimatul la Ministerul Educaţiei pe ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.