COD PORTOCALIU: 22-08-2019 ora 13 Intre 13:45 si 14:30 se va semnala averse care vor cumula local 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni in Județul Alba, Județul Alba; COD GALBEN: 22-08-2019 ora 13 Intre 13:25 si 15:00 se va semnala averse care vor cumula 20...25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice in Județul Bihor; COD GALBEN: 22-08-2019 ora 13 Intre 13:15 si 15:00 se va semnala averse care vor cumula local 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de dimensiuni mici in Județul Alba, Județul Alba; COD GALBEN: 22-08-2019 ora 12 Intre 12:45 si 14:30 se va semnala averse care vor cumula local 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de dimensiuni mici. in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, le-a cerut sâmbătă celor peste 500 de delegaţi al Congresul USR să aibă încredere în el că poate reprezenta cu succes formaţiunea în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.


"Acum este momentul nostru! După toate lucrurile pe care am reuşit să le facem împreună în ultimii trei ani, sunt sigur că avem o şansă reală ca USR-PLUS să dea preşedintele. Şi ştiu că aveţi curajul să intrăm în această competiţie. Ştiu că avem voinţa să mergem până la capăt pe acest drum. Suntem Games of Thrones ca viziune, dar ca energie suntem Star Trek-ul României. Vă cer doar să aveţi încredere în mine că vă pot reprezenta cu succes şi în calitate de candidat la preşedinţia României", a spus Barna de la tribuna Congresului USR, care va stabili cine este candidatul Uniunii pentru alegerile prezidenţiale.

Barna a amintit că în urmă cu trei ani USR a început un drum ce are ca punct final schimbarea felului în care se face politică în România şi oricât de neverosimil părea acest obiectiv şi oricât de greu a fost şi este încă acest drum, după trei ani membrii Uniunii pot spune că au reuşit să facă ceea ce foarte puţini au crezut că ar putea fi posibil să se întâmple.

"Am arătat că oamenii obişnuiţi, care nu au mai făcut niciodată politică, pot crea un partid, pot intra în Parlament, pot deveni vocea relevantă a străzii într-o societate. Într-un fel, povestea noastră este aceeaşi cu povestea tuturor celor care au încercat să schimbe ceva în România în ultimii 30 de ani. Povestea noastră este de fapt povestea antreprenorilor care au pornit de la zero şi cărora cei din jur le-au spus n-ai să reuşeşti, n-ai relaţii, n-ai bani, nu ai cum. Este povestea voluntarilor din societatea civilă, cărora lumea le-a spus că nu vor putea să schimbe nimic, că aşa se fac lucrurile în România, că fără bani nu mişcă nimeni un deget. Este povestea tinerilor care s-au întors în ţară după ce şi-au terminat studiile în străinătate deşi li s-a spus la ce te întorci, îi întrebau ceilalţi. (...) Este povestea profesorilor care au continuat să facă performanţă deşi nimeni nu le-a dat vreo mână de ajutor, este povestea medicilor care au continuat să lucreze într-un sistem bolnav, este povestea funcţionarilor, da, a funcţionarilor oneşti şi competenţi care încearcă în fiecare zi să schimbe lucrurile în ciuda nepotismelor, a corupţiei şi imposturii din partea feudală a administraţiei româneşti. Este de fapt povestea oamenilor care au ieşit în stradă şi au rămas acolo să lupte împotriva abuzurilor şi care au rămas în stradă să înfrunte gazele lacrimogene şi bastoanele jandarmilor pe 10 august. Povestea noastră este povestea tuturor românilor care au ales să nu mai stea deoparte. Despre asta este USR", a spus Dan Barna.

Liderul USR a adăugat că şi povestea sa a început tot acum trei ani.

"Eram cu familia la socri, de Paşte. Am primit un telefon, era Dacian Cioloş care mă întreba dacă vreau să fac parte din echipa de la Ministerul Fondurilor Europene. Am zis 'da', şi vă mărturisesc că îmi este foarte greu să mă gândesc că în acel moment şi până la acest discurs au trecut doar trei ani. Nu am făcut niciodată politică înainte de USR, eram antreprenor. (...) Dar după jumătate de an în guvern, mi-am dat seama că nu mă mai pot întoarce la viaţa mea de dinainte. Cred că ştiţi cu toţii secvenţa din Matrix când Neo trebuie să aleagă între pastila roşie şi cea albastră. Cea roşie îl aducea înapoi la viaţa de dinainte, în vreme ce pastila albastră îi deschidea ochii şi vedea lumea din jurul lui cum era cu adevărat. Cam aşa a fost şi la mine. Am acceptat această provocare şi am intrat în USR. Am intrat în USR în 2016 şi am ajuns deputat de Sibiu în Camera Deputaţilor. La congresul din 2017 voi m-aţi ales preşedintele partidului. De atunci şi până astăzi partidul a crescut de la 1.700 la aproape 15.000 de membri, de la 40 la peste 450 de filiale", a adăugat deputatul Uniunii.

El a amintit, între altele, că USR a strâns peste un milion de semnături pentru iniţiativa "Fără Penali" şi, împreună cu aliaţii de la PLUS, a câştigat peste două milioane de voturi la alegerile pentru Parlamentul European.

"Am devenit o forţă politică care se bate de la egal la egal cu partidele vechi, PSD şi PNL. Am devenit membri cu drepturi depline ai ALDE Europe şi suntem membri fondatori ai celui de-al treilea grup din Parlamentul European, Renew Europe şi suntem singura forţă politică din România care deţine preşedinţia unui grup parlamentar în Parlamentul European. (...) Dar este o funcţie în statul român care este mai importantă decât toate celelalte. Preşedinţia României. Şi dacă este o funcţie care are mai mare nevoie de o parte din ADN-ul USR, de curajul, puterea de acţiune şi elanul USR, aceasta este funcţia de Preşedinte al României. Singura forţa politică din România care are astăzi o viziune şi care a arătat că este dispusă să meargă mai departe decât oricare alta pentru a transforma această viziune în realitate este USR. Noi, USR PLUS am spus ceea ce vrem încă din primele zile de la crearea partidului: vrem o României în care legea este lege pentru toată lumea,în care banul public este cheltuit corect şi transparent, în care munca şi meritele chiar sunt preţuite mai mult decât banii şi relaţiile. (...) Vrem să trăim într-o ţară civilizată. Şi eu cred că fiecare dintre noi înţelege exact ce înseamnă acest lucru", a spus Dan Barna.

Potrivit acestuia, dacă trebuie să definim ce înseamnă o ţară civilizată, nu ar exista un indicator mai relevant decât dorinţa românilor de a trăi în propria lor ţară.

"Da, vrem o Românie din care tinerii să vrea să rămână. Astăzi mai mult de jumătate dintre tineri îşi văd viitorul în afară României. Este cea mai dureroasă cifră din istoria noastră recentă. Ca să vă daţi seama de dimensiunea acestei drame naţionale, gândiţi-vă că fiecare dintre noi are în familie sau în grupul de prieteni cel puţin o persoană care lucrează sau trăieşte în afara graniţelor ţării. Spun asta pentru a înţelege că emigraţia nu este doar o cifră îngrozitoare, este o realitate pe care o experimentăm cu toţii. (...) Ceilalţi, vechile partide şi toţi cei care au condus România vreme de 30 de ani, sunt responsabili pentru cifra asta aşa cum arată ea acum. Sunt responsabili pentru milioanele de români care au plecat din ţară. Nu ne putem aştepta ca cei care au provocat acest dezastru să reuşească, magic, acum să îl repare.
Noi suntem singurii care putem să schimbăm asta şi, dacă judecăm după numărul de voturi pe care l-am primit pe 26 mai din partea tinerilor şi din partea celor care au plecat din ţară, aş zice că şi ei cred acelaşi lucru, un sfert de Românie crede că noi putem schimba România. Iar celor care ne spun că nu avem şanse, că nu suntem pregătiţi, le aduc aminte de antreprenorii care au pornit de la zero, de voluntarii din societatea civilă, de tinerii care s-au întors, de profesorii, medicii, funcţionari şi toţi cei care au avut curajul să nu stea deoparte. Astăzi suntem mai puternici ca niciodată", a subliniat liderul USR. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: George Onea, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

A început Congresul USR; peste 500 de delegaţi îşi aleg prezidenţiabilul

 

Roxana Wring: USR trebuie să guverneze din 2020; Dăncilă trebuie să plece

 

Mihai Goţiu: Candidatul USR va intra în turul al doilea şi are şanse mari de a câştiga alegerile prezidenţiale

 

Dinulescu (USR): Dacă mă votaţi, mă votaţi pentru că reprezint altceva decât cutuma

 

Dacian Cioloş: Nu există niciun blocaj în negocierile cu USR

 

Barna (USR): Opţiunea pentru România e menţinerea axei Washington-Londra

 

Congresul USR: Dan Barna - validat candidat pentru alegerile prezidenţiale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.