Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Franţa a fost, de-a lungul istoriei, un partener-cheie al României, avem un Parteneriat strategic cu proiecţie către viitor, care creează premisele unei cooperări mai structurate şi mai ambiţioase, a declarat vineri prim-ministrul Viorica Dăncilă, la recepţia oficială de 14 iulie - Ziua Naţională a Republicii Franceze.

"Ţările noastre sunt legate de o prietenie profundă, manifestată în momente esenţiale ale istoriei comune. Astăzi împărtăşim o relaţie dinamică, suntem parteneri în Uniunea Europeană şi în NATO şi avem un Parteneriat strategic cu proiecţie către viitor, care creează premisele unei cooperări mai structurate şi mai ambiţioase. Vă asigur de întregul angajament al României de a avansa şi aprofunda cooperarea româno-franceză atât în plan bilateral, cât şi în plan european, aşa cum i-am transmis şi premierului Edouard Philippe cu ocazia convorbirii pe care am avut-o recent. Am convenit asupra continuării unui dialog constant şi direct şi sper să ne putem întâlni curând pentru a agrea şi semna Foaia actualizată de parcurs a Parteneriatului strategic, care va marca o nouă etapă a cooperării bilaterale şi europene", a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat că relaţiile româno-franceze beneficiază în prezent de un context deosebit de favorabil, marcat de un program cultural şi de diplomaţie publică fără precedent şi a menţionat în acest sens Sezonul România - Franţa, care a debutat odată cu marcarea, la 1 decembrie 2018, a Centenarului Marii Uniri şi se încheie cu Ziua Naţională a Franţei, dar şi cu prima preşedinţie română a Consiliului UE.

 


"Sezonul România - Franţa a avut o dimensiune simbolică deosebită, fiind primul eveniment de acest fel pe care Franţa l-a organizat cu o ţară membră a UE. Acest lucru s-a datorat unei voinţe comune de a ne redescoperi unii pe ceilalţi prin cultură, de a înţelege mai bine comuniunea dintre români şi francezi, profunzimea şi diversitatea acestei relaţii unice", a spus ea.

Dăncilă a menţionat că Sezonul România - Franţa a generat, totodată, contacte şi oportunităţi economice extrem de utile pentru mediul de afaceri din cele două ţări.

"Cooperarea economică bilaterală este un palier esenţial al succesului relaţiei noastre. Am asistat în ultimii ani la creşterea continuă a schimburilor comerciale, anul trecut acestea depăşind pragul record de 9 miliarde de euro. Franţa este astăzi al cincilea investitor străin în România, cu 3.000 de întreprinderi care creează peste 120.000 de locuri de muncă. Aceasta este o dovadă a faptului că în ţara noastră există un mediu de afaceri propice şi favorabil noilor investiţii, care se bucură de impactul iniţiativelor guvernamentale", a subliniat Dăncilă.

Şefa Guvernului de la Bucureşti a punctat că relaţia franco-română este bazată şi pe puternice legături la nivelul cooperării descentralizate, lucru care favorizează contactele directe dintre comunităţile locale din cele două state şi care s-a reflectat recent prin organizarea Forumului cooperării descentralizate de la Lyon.

Viorica Dăncilă a subliniat faptul că Franţa s-a aflat alături de România pe parcursul preşedinţiei române la Consiliul UE.

"Provocările cărora preşedinţia României la Consiliul UE a trebuit să le răspundă nu au fost puţine, însă credem că rezultatele obţinute sunt pe măsură. Partenerii francezi, prin cooperarea lor constructivă, au fost alături de noi pe parcursul acestui mandat. Contăm şi în continuare pe o strânsă cooperare cu Franţa în dezvoltarea proiectului european în spirit de unitate, solidaritate şi echitate, cu obiectivul unei Uniuni mai aproape de cetăţeni. Sunt convinsă că numai împreună vom putea reuşi să depăşim provocările şi să consolidăm Uniunea Europeană. Închei cu acest apel la coeziune, convergenţă şi solidaritate, de care Europa are astăzi nevoie mai mult ca oricând şi sunt convinsă că relaţia privilegiată dintre ţările noastre poate folosi drept pivot al Europei de mâine! La mulţi ani, Franţa!", a spus premierul. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, imagine: Marian Vlăduț, Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editori online: Anda Badea, Alexandru Cojocaru)

 

Citește și:

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.