COD GALBEN: 14-12-2019 ora 17 Intre 17:00 si 20:00 se va semnala ninsoare viscolită și zăpadă spulberată ce determină scăderea vizibilităţii sub 50 m in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile de la Bucureşti tocmai au primit nota 2 de la GRECO, a declarat marţi preşedintele USR, Dan Barna, context în care el a solicitat din nou PSD, ALDE şi UDMR să accepte desfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor.

"Autorităţile de la Bucureşti tocmai au primit nota 2 de la GRECO după ce România a implementat o singură recomandare din cele cinci formulate de experţii GRECO în raportul ad-hoc de anul trecut. Ca urmare a publicării raportului GRECO - sub presiune publică, nu pentru că actualul Guvern ar da doi bani pe transparenţă -, întreaga Românie a putut vedea, încă o dată, ce cred experţii europeni despre aşa-zisa reformă a sistemului judiciar făcută de PSD şi ALDE, care a avut ca scop doar blocarea luptei împotriva corupţiei şi destructurarea sistemului în ansamblu. Negru pe alb, Secţia specială, înfiinţată la comanda lui Liviu Dragnea pentru a-i intimida şi şantaja pe magistraţi, pentru a bloca anchete penale şi pentru a-i scăpa pe unii corupţi de închisoare prin retragerea apelurilor, este catalogată drept o anomalie a sistemului şi se arată că trebuie să fie urgent desfiinţată", a scris Dan Barna, pe Facebook.

El a amintit că Uniunea Salvaţi România a depus, acum două săptămâni, un nou proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei speciale, după ce proiectul depus anterior a fost respins de Parlament, prin votul majorităţii la putere, în luna martie.

"Solicităm din nou PSD, ALDE şi UDMR să accepte desfiinţarea Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor", a adăugat Dan Barna.

România a făcut foarte puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar, atrage atenţia organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, în două rapoarte făcute publice marţi, exprimându-şi preocuparea profundă în special în legătură cu faptul că autorităţile române au ignorat complet recomandarea de a se renunţa la crearea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Prin urmare, GRECO face apel la autorităţile române să ia măsuri hotărâte pentru a obţine progrese tangibile cât mai repede posibil, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei. În acest context, GRECO salută anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă pe 4 iunie privind intenţia de a renunţa la controversatele reforme din domeniul Justiţiei.

Într-un raport de evaluare a progreselor în implementarea măsurilor recomandate în 2015 pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, GRECO precizează că România a respectat pe deplin doar patru dintre cele 13 recomandări. Autorităţile române au implementat parţial trei recomandări şi nu au implementat şase. AGERPRES/ (AS - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.