Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a criticat, joi, reducerea de către Ministerul Sănătăţii a finanţării destinate unora dintre pacienţii cu boli cardiovasculare, prin intermediul programului naţional dedicat.

"Ministerul Sănătăţii ne anunţă că astăzi, în România, aproximativ 60% dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare. România este pe primul loc în Europa la numărul deceselor provocate de aceste afecţiuni. Perfect conştient de aceste statistici sumbre, Ministerul Sănătăţii reduce finanţarea destinată unora dintre pacienţii cu boli cardiovasculare, prin intermediul Programului Naţional dedicat. Astfel, costul mediu pentru bolnavii trataţi prin dilatare percutanată, programul cu cel mai mare număr de pacienţi pe an (15.000) scade cu 10% faţă de anul trecut, de la 2.240 lei la 1.994 lei. În cazul programului de chirurgie cardiovasculară, costul per pacient a scăzut de la 8.187 de lei în 2018 la 7.680 lei în 2019. Amputarea acestui program are loc în condiţiile în care comisiile de specialitate au înaintat în fiecare an, din 2016 până azi, memorii prin care solicită alocarea unei sume de 15.000 de lei per pacient, pentru a acoperi costurile reale pentru acest gen de intervenţii. Bolnavii cu anevrism aortic care primesc tratament endovascular primesc cu 5.000 lei mai puţin faţă de anul trecut", a scris Turcan, pe Facebook.

În ceea ce priveşte natura cheltuielilor programului, a adăugat ea, se menţine în continuare prevederea conform căreia suma alocată este destinată doar acoperirii cheltuielilor pentru dispozitive medicale şi materiale sanitare specifice, excluzând partea de servicii medicale.

"Calea rămâne aşadar deschisă pentru direcţionarea sumelor în buzunarele unor firme abonate la bani publici, care riscă să devină adevăratele beneficiare ale Programului Naţional de Boli Cardiovasculare în locul pacienţilor. Solicit Ministrului Sănătăţii să citească analizele făcute de specialiştii din subordine şi să suplimenteze aceste sume la următoarea rectificare bugetară", a transmis deputatul PNL. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.