COD GALBEN: 20-09-2019 ora 14 Intre 14:35 si 16:00 se va semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge viteze de 55...60 km/h in Județul Botoşani;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele executiv al social-democraţilor, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că PSD trebuie să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale, întrucât "este un partid mare, este un partid de la care lumea aşteaptă foarte mult şi un partid care nu a dat de 15 ani preşedintele României".

"Vizavi de dorinţa mea de a candida, am spus-o foarte clar (...) că odată şi odată voi candida şi asta trebuie să fie obligaţia fiecărui om politic să dorească să crească ca şi funcţie, ca şi poziţie politică, dacă e sigur pe el şi convins că poate să facă bine din acele funcţii cât mai înalte. Dacă nu, nu are ce să caute în politică, că, presupun că intrarea în politică este tocmai din dorinţa de a face bine în jurul tău, nu cred că este alt motiv şi nu vreau să cred că este alt motiv în spate, cu toate că viaţa de zi cu zi mă contrazice în mod clar", a declarat Eugen Teodorovici, marţi, la Antena 3, întrebat dacă-şi doreşte să fie prezidenţiabilul PSD.

El a adăugat că, în al doilea rând, nu are o problemă să intre într-o astfel de competiţie şi să se lupte cu oricare dintre contracandidaţi, indiferent cu ce şansă ar pleca în competiţia electorală, "a doua, a treia, a patra, a cincea, nu contează".

"Obligaţia mea (...) este să-mi asum, să fiu convins că voi câştiga ca să pot convinge la rândul meu pe cei care vreau să fie de partea noastră şi să voteze pentru PSD. Mai mult, este clar că va fi un candidat din PSD sau din ALDE, ar fi foarte bine să fie o coaliţie în spatele acestui prezidenţiabil dintre PSD, ALDE şi, desigur, PRO România dacă doreşte să fie parte la această campanie. Şi, la fel de bine spun că PSD trebuie să aibă un candidat propriu, este un partid mare, este un partid de la care lumea aşteaptă foarte mult şi un partid care nu a dat de 15 ani preşedintele României. Şi cred că după 15 ani de preşedinte din zona de dreapta, şi lumea poate să vadă foarte clar astăzi care este situaţia după această perioadă, merită pe deplin ca PSD-ul să aibă un prezidenţiabil, un preşedinte de fapt, nu doar un prezidenţiabil ", a afirmat Teodorovici.

Liderul social-democrat a subliniat că momentul 26 mai a fost un moment foarte important pentru partid, dar şi pentru România ca ţară.

" PSD-ul, dacă înţelege foarte clar votul cetăţenilor, dacă vrea cu adevărat să se schimbe, să se reformeze, dacă vrea cu adevărat să înţeleagă că schimbarea se face nu doar cu feţe noi, dar şi cu principii noi, feţe noi cu principii vechi nu ţine, şi oamenii vor înţelege această... Şi atunci eu mi-am arătat disponibilitatea de a face o astfel de competiţie, nu că vreau eu să fiu prezidenţiabilul. Eu am spus, cel mai bun dintr-o astfel de competiţie internă să câştige şi toţi cei din partid şi din coaliţie să susţină acelaşi candidat ", a declarat Teodorovici. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.