Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a declarat marţi, referindu-se la nemulţumirile exprimate de directorii unor teatre privind tăieri de bugete, că un manager care primeşte un anumit buget trebuie să îl gestioneze şi să se încadreze în aceste limite.

Breaz a participat marţi alături de premierul Viorica Dăncilă la discuţii la Palatul Victoria cu o delegaţie de directori din instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii.

"Am avut astăzi o discuţie şi la sediul Guvernului, eu pot să spun că am mai avut încă multe discuţii şi mai minister cu un număr mult mai mare de instituţii din subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, iar astăzi, după tot ceea ce în ultima vreme a apărut în presă, respectiv după acea manifestare publică a actorilor care au fost în faţa Guvernului, am zis să stăm să discutăm, să ne aşezăm la masă astfel încât să putem să găsim nişte soluţii vizavi de doleanţele pe care le au aceştia. Am analizat toate aspectele astăzi, au fost doar patru directori, aşa au decis să vină doar ei pentru întâlnirea de astăzi, am ascultat pe fiecare cu doleanţele care le-a avut şi vom analiza, iar săptămâna viitoare vom avea încă o întâlnire cu aceştia", a declarat Daniel Breaz, marţi, la finalul întâlnirii avute la Guvern alături de premier şi ministrul Finanţelor Publice cu mai mulţi manageri de instituţii culturale.

Întrebat despre nemulţumirile exprimate de directorii Teatrului Naţional Bucureşti şi Teatrului Naţional de Operetă 'Ion Dacian' cu privire la tăieri de bugete, ministrul a replicat: "Nu s-au tăiat bugetele, uitaţi-vă foarte bine pe ceea ce înseamnă buget".

"Teatrul Naţional are un buget mai mare decât anul trecut cu 4 milioane de lei. Ceea ce spun cei din teatre că banii la capitolul 'Bunuri şi servicii', suma de bani faţă de anul trecut este mai mică, da, la capitolul 'Bunuri şi servicii' este o sumă mai mică, dar un manager care primeşte o anumită sumă de bani, care primeşte un anumit buget, fiind ordonator principal de credite, exact ca şi un ministru, trebuie să gestioneze bugetul respectiv, să se încadreze în buget. Deci, nemulţumirile unora dintre ei, pentru că sunt instituţii din subordine care nu au nevoie în momentul de faţă de suplimentări sau se pot descurca cu bugetul care-l au. (...) Cred că am primit luna aceasta 4 sau 5 instituţii care au cerut o suplimentare la 'Bunuri şi servicii'. Deci este vorba de capitolul 'Bunuri şi servicii' de unde se plătesc anumite cheltuieli, de întreţinere, de funcţionare, se plătesc colaboratorii şi aici este o altă discuţie pe partea de plată a contractelor colaboratorilor cu aceste instituţii", a declarat Breaz.

Ministrul a explicat, întrebat despre faptul că la TNB s-au tăiat 2 milioane de lei la capitolul "Bunuri şi servicii", că "bugetul global a fost un buget mai mare".

"Sunt mai multe capitole la buget. Bugetul respectiv poate fi reaşezat după rectificare. Dacă ai pornit la începutul anului cu un anumit buget cu anumite sume propuse pe anumite capitole, nu înseamnă că sumele respective vor rămâne aceleaşi până la finalul anului. Au fost nişte creşteri salariale, s-au alocat poate mai mulţi bani, cu siguranţă la capitolul 'Plăţi salarii', dar asta înseamnă că dacă la un anumit capitol ai propus o anumită sumă la începutul anului în buget nu înseamnă că după rectificări suma respectivă nu poate să fie modificată. Sumele respective vin de la teatru. Dacă ar fi trebuit să iau în calcul toate sumele cerute şi prognozate de fiecare instituţie din subordine la începutul anului, cred că bugetul Ministerului Culturii ar fi trebuit să fie mai bine decât dublu ", a afirmat Breaz.

Întrebat dacă la următoarea rectificare bugetară este posibil ca Teatrul Naţional şi celelalte instituţii culturale care reclamă tăieri de buget să primească banii solicitaţi, el a spus: "Nu ştiu eu care va fi rectificarea şi care vor fi priorităţile, dar eu sincer vă spun ca şi ministru al Culturii, m-aş bucura ca toate instituţiile din subordine, sumele cerute, să le poată fi alocate".

"Deci eu nu am nicio răutate sau nu am nimic, încă o dată spun public, cu niciun manager de instituţie. Doar acolo unde am anumite sesizări trebuie să dau curs acestor sesizări, iar acolo unde pot să le dau un sfat vizavi de ceea ce înseamnă buget, de modul onest de cheltuire a banului public, pot să vin cu aceste sfaturi pentru că am o experienţă managerială", a explicat Breaz.

Ministrul a precizat că se va discuta despre execuţia bugetară la finalul anului.

"Mai sunt încă şase luni de zile, vom discuta despre execuţia bugetară şi despre sumele finale la finalul anului. Dar, văd că s-au precipitat lucrurile, unele persoane se precipitează încă de la jumătatea anului că nu sunt suficienţi bani, eu, aşa cum i-am asigurat şi cu alte ocazii, am spus haideţi să discutăm la finalul anului, atunci să tragem linie să vedem ce execuţie bugetară şi ce bani avem, pentru că nicio instituţie, anul trecut am preluat ministerul în luna noiembrie, nicio instituţie nu a avut de suferit la finalul anului, toate instituţiile şi-au putut plăti toate contractele şi tot ceea ce a însemnat colaborări", a spus Breaz.

Întrebat despre faptul că managerii instituţiilor de cultură prezenţi la discuţiile de la Palatul Victoria i-au cerut demisia, ministrul a spus: " Nu am niciun motiv să demisionez, eu ceea ce am făcut până în momentul de faţă a fost să gestionez cât se poate de realist tot ceea ce înseamnă bugetul Ministerului Culturii şi cred că în aceste mai bine de şapte luni de zile de când sunt ministrul Culturii am realizat nişte lucruri importante".

O delegaţie de directori din instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii a fost primită marţi, la Palatul Victoria de către premierul Viorica Dăncilă, la discuţii fiind prezent ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Din delegaţie au făcut parte: Ion Caramitru - Manager General al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, Andrei Dimitriu - Director General al Filarmonicii "George Enescu", Bianca Ionescu - Manager al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" şi Călin Dan - Manager General al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, potrivit site-ului TNB.

Discuţiile au avut loc în urma apelului lansat de mai multe instituţii de cultură din România, în urma reducerii bugetelor, fapt care a dus la blocarea parţială a activităţii acestora, dar şi la concedierea unor colaboratori. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.