COD GALBEN: 12-11-2019 ora 11 Intre ploi în general moderate cantitativ în sud-vestul țăriiInterval de valabilitate se va semnala intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate COD PORTOCALIU: 14-11-2019 Intre 00:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la altitudini de peste 2000 m, vânt puternic cu rafale de peste 120 km/h in Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD PORTOCALIU: 13-11-2019 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la peste 2000 m, vânt puternic cu viteze ce vor depăși la rafală 120 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD PORTOCALIU: 13-11-2019 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la altitudini de peste 2000 m, vânt puternic cu rafale de peste 120 km/h in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pe parcursul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne - secţiunea afaceri interne, Ministerul Afacerilor Interne şi-a îndeplinit cu succes obiectivele stabilite prin Programul Preşedinţiei României la Consiliul UE, reuşind să închidă şapte dosare legislative şi să înregistreze progrese în negocierea altor dosare legislative şi non-legislative importante, precum şi cu privire la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAI, pregătirile la nivelul ministerului pentru îndeplinirea responsabilităţilor asumate pentru cele şase luni în care România a deţinut Preşedinţia Consiliului UE au fost demarate de la începutul anului 2016, aproximativ 320 de specialişti fiind implicaţi în buna desfăşurare a lucrărilor.

În perioada ianuarie-iunie 2019, pe perioada Preşedinţiei României, în domeniul afacerilor interne au avut loc 223 de reuniuni ale grupurilor de lucru pe diferite tematici şi 15 reuniuni în format trialog.

De asemenea, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a condus trei reuniuni ale Consiliului JAI: una informală, care a avut loc la Bucureşti şi două formale, la Bruxelles, respectiv Luxemburg. Totodată, în ţară, la nivelul MAI şi al structurilor, au fost organizate 23 evenimente, conform calendarului oficial al PRES RO.

Priorităţile identificate în cadrul secţiunii afaceri interne au vizat domenii precum: consolidarea securităţii interne a UE, asigurarea unui management integrat al frontierelor externe, gestionarea eficientă şi durabilă a migraţiei, asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice pe scară largă la nivelul UE, lupta împotriva terorismului, inclusiv prevenirea şi combaterea radicalizării online.

Eficientizarea schimbului de informaţii este unul dintre dosarele închise pe parcursul deţinerii Preşedinţiei Consiliului JAI - secţiunea afaceri interne. Pe linie de securitate internă, pe timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE s-a reuşit adoptarea de către Consiliul UE şi Parlament a pachetului legislativ referitor la asigurarea interoperabilităţii sistemelor de informaţii care va conduce la eficientizarea activităţii autorităţilor naţionale competente, prin facilitarea identificării corecte a persoanelor şi combaterea fraudelor de identitate pe teritoriul statelor membre.

Autorităţile abilitate din orice stat membru al UE vor avea acces la un portal european de căutare, care le va permite cu o singură căutare să obţină informaţii despre o persoană verificată din toate bazele de date existente la nivelul Uniunii, se arată în comunicatul MAI.

Un alt dosar închis este cel privind facilitarea accesului la informaţii financiare pentru depistarea suspecţilor de terorism şi alte infracţiuni grave. Astfel, tot pentru eficientizarea activităţii instituţiilor de aplicare a legii, în special pentru combaterea terorismului şi a anumitor infracţiuni grave, a fost adoptată directiva care le facilitează accesul la informaţii financiare. Este vorba de informaţii privind atât fonduri folosite pentru finanţarea anumitor infracţiuni, cât şi a celor obţinute în mod ilegal.

De asemenea, a fost închis dosarul referitor la extinderea schimbului de date privind cazierele judiciare. În cadrul demersurilor de întărire a securităţii interne la nivelul statelor UE, Sistemul european de informaţii cu privire la cazierele judiciare a fost extins prin introducerea în sistem a resortisanţilor ţărilor terţe, condamnaţi la nivelul UE.

Un alt dosar închis este cel privind consolidarea Agenţiei FRONTEX. Cu toate că la începutului mandatului, bazându-se pe experienţa precedentelor preşedinţii, România şi-a propus doar obţinerea unui acord la nivelul Consiliului UE cu privire la consolidarea Agenţiei FRONTEX, MAI a reuşit mai mult, obţinând vot final în Parlamentul European.

Conform celor stabilite în urma negocierilor, până în 2027, Agenţia va dispune de un personal operaţional de până la 10.000 de persoane (personal operativ din cadrul FRONTEX şi personal detaşat, pe termen scurt sau lung, din statele membre). De asemenea, primeşte un mandat mai amplu de sprijinire a activităţilor statelor membre cu privire la protecţia frontierelor, la returnare şi la cooperarea cu ţările terţe.

Totodată, un pas în plus în direcţia unui răspuns ferm şi coerent al UE la problema migraţiei ilegale a fost adoptarea Regulamentului privind ofiţerii de legătură în materie de imigraţie care vor avea atribuţii sporite în combaterea traficului de migranţi, în culegerea de informaţii şi în procedurile de returnare a imigranţilor ilegali.

Un alt obiectiv atins pe perioada PRES RO a fost adoptarea Regulamentului privind cărţile de identitate, care prevede introducerea unor măsuri de securitate mai stricte pentru cărţile de identitate ale cetăţenilor UE. În plan naţional, Ministerul Afacerilor Interne a pregătit deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene, care în prezent se află în Parlamentul României. Unul dintre avantajele introducerii noilor cărţi de identitate este rezolvarea multora dintre dificultăţile întâmpinate de români, în special cei din străinătate, în relaţia cu autorităţile din ţările respective.

Preşedinţia Română a Consiliului JAI a făcut ultimii paşi pentru închiderea dosarului privind modificarea mecanismului de protecţie civilă care prevede înfiinţarea RescEU, un instrument care va coagula capacităţi pentru intervenţie rapidă în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă ale căror efecte depăşesc capacitatea de răspuns a unui singur stat membru.

În plus faţă de responsabilităţile asumate pe timpul exercitării Preşedinţiei Consiliului Justiţie şi Afaceri interne - secţiunea afaceri interne, MAI a asigurat, împreună cu alte instituţii şi autorităţi competente, securitatea participanţilor şi ordinea publică pe timpul desfăşurării celor aproape 300 de evenimente organizate la nivel naţional în contextul PRES RO, printre care Summit-ul şefilor de stat şi de guvern de la Sibiu şi 23 de reuniuni ministeriale. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.