Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, după Congres, că este un moment de răscruce în partid, precizând că toată lumea doreşte o schimbare, dar unii nu au avut curaj să spună, alţii nu ştiu ce înseamnă acest lucru, iar "unii spun că îşi doresc schimbarea ca să fie doar o schimbare".

"Dorim (schimbarea modului de conducere a PSD - n.r.) asta cu toţii, unii poate mai puţin am avut curaj să spunem asta uneori, unii poate nu ştim ce înseamnă această schimbare, unii spun că îşi doresc schimbarea doar ca să fie o schimbare, dar este ceea ce doresc oamenii. E simplu, cobori în stradă, mergi între oameni şi vezi exact ce doresc oamenii să schimbăm la acest partid, un partid care, sunt convins, va fi acel loc în care toţi românii se vor regăsi", a afirmat Teodorovici.

Întrebat în legătură cu eventuala candidatură a sa la prezidenţiale, Eugen Teodorovici a spus: "Haideţi să le luăm una cât una şi să ne aşezăm la discuţie la un nou format de conducere a partidului săptămâna viitoare şi după aceea vedem exact ceea ce avem de făcut".

El a spus că este un moment de răscruce în PSD, susţinând că partidul a fost afectat, ca imagine, "de multe ori pe nedrept".

"Eu vreau să văd fapte, intenţiile sunt bune, frumoase, numai că ar trebui să fim noi toţi - şi PSD şi românii - doritori de fapte clare, concrete. Fiecare în zona în care este, fie că e în Executiv, partid, trebuie să facă cinste acelei poziţii. Partidul nostru a fost afectat ca imagine, în multe cazuri pe nedrept. Am văzut multe comportamente incorecte ale unor funcţionari faţă de oameni, ceea ce e nedrept", a mai spus Teodorovici.

Acesta a explicat că s-a răzgândit şi a reintrat în cursa pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, după ce se retrăsese, pentru că mulţi delegaţi au venit de la sute de kilometri special ca să-l voteze.

"Pasul făcut de mine a avut la bază un motiv foarte clar, faptul că iubesc competiţiile, îmi doresc şi intru în competiţie doar cu gândul la victorie şi asta am vrut să fac şi astăzi. (...) Altul a fost motivul de ieri şi cel de aseară care a stat la baza întoarcerii, a fost doar dorinţa multor oameni care au spus că au venit sute de km ca să mă voteze", a mai spus Teodorovici. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Daniela Juncu)

 

Citeşte şi:

 

* LIVE UPDATE Congres extraordinar la PSD; social-democraţii îşi aleg preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.