Premierul Viorica Dăncilă a afirmat marţi că Guvernul nu va emite nicio ordonanţă de urgenţă legată de funcţionarea Justiţiei.
Ea s-a declarat uimită de faptul că "aceia care spuneau că nu trebuie să mai fie adoptate ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei şi care au introdus acest aspect în referendumul din 26 mai sunt cei care acum îndeamnă Guvernul să ia măsuri în regim de urgenţă".
"Am observat că în spaţiul public sunt lansate din nou discuţii despre modul în care ar trebui să acţioneze sau să nu acţioneze Guvernul în privinţa funcţionării sistemului judiciar. Se recomandă Executivului să emită, de îndată, un act normativ pentru ca după câteva fraze în acelaşi text să i se spună să nu dea ordonanţe de urgenţă. Mă uimeşte faptul că cei care susţineau că nu trebuie să mai fie adoptate ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei şi care au introdus acest aspect în referendumul din 26 mai sunt cei care acum îndeamnă Guvernul să ia măsuri în regim de urgenţă. Noi am înţeles votul de la referendum şi, aşa cum am spus de nenumărate ori, vom respecta opinia cetăţenilor referitoare la faptul că Guvernul nu trebuie să mai emită ordonanţe de urgenţă în legătură cu funcţionarea sistemului judiciar. Prin urmare, Guvernul României nu va emite nicio ordonanţă de urgenţă legată de funcţionarea Justiţiei", a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Dăncilă a adăugat că susţine ferm că orice modificare legislativă în privinţa funcţionării sistemului judiciar trebuie să treacă printr-o dezbatere transparentă, printr-o consultare amplă a organizaţiilor profesionale din sistemul judiciar, prin implicarea Consiliului Superior al Magistraturii şi consultarea organismelor internaţionale în domeniu.
"În ceea ce priveşte recomandările organismelor internaţionale privind funcţionarea sistemului judiciar din România, Ministerul Justiţiei va urma întocmai procedurile existente", a punctat ea. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiți și:
Guvernul adoptă Codul administrativ
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.