Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

USR şi PLUS poartă negocieri pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale sau pentru funcţia de premier, preşedinţii celor două partide sunt în discuţii, dar o decizie în acest sens va fi luată în zilele următoare, a afirmat sâmbătă preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.

"Este o decizie care e încă în analiză va fi evident de la USR sau de la PLUS, dar nu am hotărât încă cum va arăta, însă vorbim de un tandem - candidat la prezidenţiale şi propunere de premier, tocmai pentru a da credibilitate acestei oferte care pe 26 mai a fost semnificativ susţinută de români. USR-PLUS suntem o alianţă care foarte probabil va guverna în 2020, primul pas sunt prezidenţialele - o să stabilim în zilele următoare cum va arăta acest tandem. În momentul de faţă, discuţia este în zona care partid oferă candidatul pentru prezidenţiale, care partid oferă candidatul pentru premier. Preşedinţii celor două partide sunt evident în discuţii. În zilele următoare vom decide cum va arăta propunere de echipă pentru viitorul României. (...) Deocamdată discutăm de cât de larg să fie următorul pas al acordului nostru, introducem toate cele trei runde electorale următoare - prezidenţiale, locale şi parlamentare sau mergem pe acelaşi mecanism de a discuta despre următorul pas şi decidem doar pentru prezidenţiale în acest moment. Sunt mai multe scenarii pe care lucrăm, dar nu avem o decizie definită", a declarat Dan Barna, la finalul Comitetul Politic al USR.

El a adăugat că "USR consideră că alianţa trebuie să continue într-o logică a unei proporţionalităţi şi a unui echilibru prin care pe de o parte, să răspundă nevoii de motivare şi a membrilor USR şi a celor din PLUS şi, în egală măsură, să creeze o perspectivă credibilă pentru electorat".

Întrebat dacă în negocierile interne din Alianţă se ia în calcul o eventuală înţelegere şi cu PNL pentru alegerile locale, el a negat. "În ceea ce am discutat noi în cadrul acestei formule de negociere nu am abordat subiectul vreunei alianţe cu PNL. E previzibil ca după alegeri vor fi necesare astfel de lucruri, însă deocamdată trebuie să clarificăm modalitatea de funcţionare a Alianţei, după care vom vedea pe nişte mecanisme mai degrabă de autonomie locală. Acolo unde filialele noastre USR-PLUS în context consideră necesar un acord pentru candidat unic ... nu va fi de la nivelul centrului o dispoziţie de aliniere pe acest subiect", a răspuns Dan Barna.

La reuniunea de sâmbătă, USR urmează să adopte un cod de conduită, care potrivit lui Dan Barna "ţine de definirea elementelor de conflict de interese, de poziţionare în partid, de transmiterea mesajelor publice".

"Un cod de conduită este un cadru de reguli pe care de comun acord îl agreem, prin votul de astăzi, dacă va fi adoptat, care nu vorbeşte de cenzură, dar vorbeşte de nişte limite şi reguli prin care un grup de oameni care vor să salveze România pot să meargă mai departe umăr la umăr în acest proces. (...) Au fost şi colegi care au exagerat cu libertatea de comunicare publică a unor elemente şi mai ales cu modul în care au făcut-o", a menţionat liderul USR. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.