COD GALBEN: 21-11-2019 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 13 Intre 13:10 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 21-11-2019 ora 12 Intre 12:05 si 18:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55...60 km/h in Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a prezidat, marţi, lucrările ultimei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale (CAG), organizată sub mandatul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MAE, unul dintre punctele principale de pe agendă a fost dezbaterea politică privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, un dosar prioritar pe durata mandatului Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi care s-a aflat pe agenda tuturor reuniunilor Consiliului Afaceri Generale din ultimele şase luni.

În cadrul reuniunii de la Luxemburg, ministrul George Ciamba şi omologii săi au dezbătut viitorul Cadru Financiar Multianual în baza versiunii revizuite a documentului de negociere (Negotiating Box), pregătit de Preşedinţia română a Consiliului UE, ca rezultat al eforturilor consistente depuse de aceasta pe parcursul primului semestru din 2019.

În comunicat se arată că, România, ca Preşedinţie a Consiliului UE, a obţinut acorduri pentru 10 propuneri sectoriale ale Cadrului Financiar Multianual, asigurând o construcţie a viitorului buget în baza Agendei Strategice a Uniunii, axată şi pe noile tehnologii.

"Discuţiile din cadrul reuniunii de astăzi au reflectat progresul înregistrat în acest semestru, constituind, astfel, o bază consistentă pentru viitoarea Preşedinţie finlandeză a Consiliului UE, pentru a continua aceste eforturi cu obiectivul facilitării unui acord operativ, la momentul considerat oportun de către şefii de stat şi de guvern", a declarat ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, la finalul discuţiilor pe acest subiect.

MAE subliniază că versiunea revizuită a documentului de negociere pregătit de Preşedinţie a urmărit reflectarea, de o manieră echilibrată şi justă, a principalelor aspecte de natură politică ce vor sta la baza arhitecturii viitorului buget multianual al Uniunii Europene.

Conform sursei citate, miniştrii prezenţi la Luxemburg au apreciat eforturile întreprinse de Preşedinţia României la Consiliul UE în gestionarea negocierilor pe durata acestui semestru, eforturi care au condus la prezentarea acestui document de negociere revizuit pe baza elementelor de interes evidenţiate de statele membre pe parcursul discuţiilor. Şefii de delegaţii din statele membre net contributoare, cât şi din ţări net beneficiare au evidenţiat numeroase elemente pozitive din documentul de negociere prezentat de Preşedinţia României la Consiliul UE, făcând totodată referire la elemente cu privire la care sunt necesare discuţii suplimentare, pe baza opţiunilor reflectate în documentul revizuit.

"Schimbul de opinii de astăzi constituie un semnal pozitiv cu privire la interesul comun al tuturor statelor membre de a avansa negocierile pe acest dosar de importanţă strategică, în vederea asigurării intrării în vigoare în timp util şi implementării corespunzătoare a viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027", menţionează MAE. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: mae.ro 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.