COD GALBEN: 09-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi seară că, dacă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă nu trece, atunci vor fi reluate negocierile în Parlament, adăugând că probabil în următoarele săptămâni va fi desemnat candidatul USR PLUS la prezidenţiale, dar va fi anunţată şi nominalizarea pentru premier.

"Dacă moţiunea nu trece, ne întoarcem înapoi la tabla de scris, la negocieri în Parlament. Eu sunt perfect conştient că rezolvăm obiectivele acestea (n.r. - 'Fără Penali', alegerea primarilor în două tururi etc.) numai dacă avem o majoritate, decât dacă avem un guvern, PNL spune că îşi doreşte. Probabil în următoarele câteva săptămâni, vom decide în cadrul alianţei care va fi candidatul în baza discuţiilor, avem negocieri în desfăşurare. Sunt şapte colegi de la USR, şapte de la PLUS, stăm de vorbă. Viziunea e guvernarea 2020, candidatura la prezidenţiale e doar o cărămidă într-o construcţie mai largă. Vorbim şi de alegerile locale", a afirmat Barna, la Realitatea TV.

Liderul USR a spus că în cadrul negocierilor "e foarte probabil" să se definitiveze o echipă formată din candidatul la prezidenţiale şi nominalizare pentru premier.

"Noi am făcut un pariu cu România, că această Alianţă USR PLUS poate să devină următorul jucător consistent din politica din România şi următorul nucleu în jurul căruia se va forma guvernul. E foarte probabil că vom avea o echipă, unul ar putea să fie candidat pentru prezidenţiale, celălalt să fie nominalizare pentru premier. Ar putea să fie un rezultat al negocierilor. În comisia de negocieri încercăm să ne dăm seama cum ar arăta mai bine această echipă pentru a fi mai credibili şi a putea să răspundem mai bine aşteptărilor cetăţenilor. Vom avea un răspuns într-un termen scurt. Avem şi sondaje făcute, avem nişte rezultate la care ne uităm în discuţiile pe care le avem", a afirmat Barna.

Cât despre intrarea USR la guvernare dacă moţiunea de cenzură va trece, Dan Barna a reiterat că partidul său susţine parlamentar orice guvern, însă fără PSD.

"România are nevoie să scape de acest Guvern. Se insistă pe intrarea USR PLUS la guvernare. Am spus că susţinem parlamentar orice guvern fără PSD cu toată energia. Prezidenţialele sunt următoarele alegeri, participăm la această competiţie", a precizat preşedintele USR. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Citiţi şi:

 

*Barna despre un preşedinte de ţară: Să fie vizibil şi implicat; nu are un rol de administrator al unui oraş

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.