Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a afirmat joi că, în ceea ce priveşte organizarea Congresului extraordinar al PSD pe data de 29 iunie, trebuie respectate deciziile luate de o majoritate în cadrul Comitetului Executiv Naţional al partidului, chiar dacă el consideră că "nu trebuie exagerat" cu astfel de evenimente.

"În principiu, avem deja nişte hotărâri luate şi rediscutarea acestor hotărâri ţine doar de plenul CExN. Vom vedea care sunt opiniile. Trebuie să revenim la principii. Congresele sunt oportune de câte ori se iveşte o ocazie sau o situaţie de criză. Sigur nu trebuie să exagerăm cu organizarea forului statutar cel mai înalt al PSD. Totuşi, nu putem evita lucrul acesta, dacă o majoritatea constituită în cadrul CExN decide într-un anumit fel. E nevoie de o revenire la baza noastră, un congres extraordinar care să modifice statutul şi să ne dea posibilitatea să ne adresăm membrilor noştri din fiecare organizaţie, ca apoi să urcăm până la alegerea noii conduceri statutare, evident, pe baza unui statut modificat. Adică un congres extraordinar nu-l putem ocoli. Majoritatea colegilor noştri s-a pronunţat pentru modificarea statului iar lucrul acesta ne dă o orientare pe care CExN va trebui să o urmeze. (...) Trebuie să punem argumentele pe masă", a declarat Buzatu la Parlament, înaintea şedinţei CExN al PSD.

Întrebat ce poziţie va avea în cadrul CExN, el a spus: "Nu ştiu ce părere are şi preşedintele executiv, care a preluat atribuţiile conform statutului. Nu vrea cineva, e o idee, dar până la urmă ne supunem cu toţii hotărârilor luate în CExN. Votul va fi dat după ce vom cântări toate argumentele luate în această dezbatere". AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.