Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedinţii PNL, Ludovic Orban, USR, Dan Barna, PRO România, Victor Ponta, şi PMP, Eugen Tomac, au semnat, joi, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost primul care a semnat Acordul.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Mă bucur să am ocazia să-mi pun semnătura pe un document extrem de important, care poate să pună bazele realizării unei democraţii autentice în România, care să se bazeze pe valorile, principiile şi normele europene, pe respectarea cu sfinţenie a drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor, statului de drept, a independenţei justiţiei, a liberului acces al cetăţeanului la justiţie, care să se bazeze pe o competiţie onestă între cetăţenii României şi care să permită fiecărui cetăţean român să îşi găsească dreptatea în societatea democratică românească", a spus el.

Orban a arătat că PNL militează pentru obiectivele din acest pact şi a subliniat că acest document ar trebui să fie asumat de orice politician care vrea binele României.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Semnătura pe care mi-am pus-o pe acest document reprezintă un angajament din partea întregului Partid Naţional Liberal de a fi alături de preşedintele României, pentru a transpune în fapt obiectivele din acest pact şi voinţa exprimată de cetăţenii români pe data de 26 mai, atât în cadrul referendumului cât şi în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European. Sunt convins că orice formaţiune politică care nu va ţine cont de voinţa oamenilor va dispărea de pe scena politică, pentru că suveranitatea aparţine poporului, iar cei care deţin puterea în societate sunt cetăţenii, iar aceia care nu ascultă de voinţa cetăţenilor, mai devreme sau mai târziu, vor dispărea. Din acest motiv, consider că acest pact naţional trebuie să fie asumat de orice formaţiune politică şi de orice om politic care îşi iubeşte ţara, care respectă legea, care doreşte binele acestei ţări şi care doreşte cu adevărat ca România să fie o ţară europeană respectată, apreciată de toţi partenerii noştri", a declarat Orban.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a subliniat că acest pact este o "primă piesă dintr-o construcţie" care să conţină şi iniţiativa "Fără penali în funcţii publice".

"USR a semnat acest Acord Naţional pentru că el conţine ceea ce de trei ani în Parlamentul României şi în toate judeţele României şi în diaspora USR a susţinut - că România trebuie să fie un stat de drept, în care justiţia să funcţioneze independent şi să fie o putere respectată. Acest acord naţional este prima piesă dintr-o construcţie care trebuie să conţină şi "Fără penali în funcţii publice" - este cel mai simplu instrument pe care noi ca societate, şi un milion de români a confirmat lucrul acesta, putem să-l introducem în Constituţie pentru ca politica românească de acum în viitor să devină ceva mai bună şi stă în puterea noastră. Acest Acord Naţional este de asemenea un prim pas dintr-o construcţie unde alături de "Fără penali" trebuie să transformăm CCR într-un arbitru adevărat şi neutru al funcţionări statului, iar justiţia şi legile justiţiei să fie corectate. (...) Sunt convins că România va putea să se repare şi să se reaşeze pe traiectoria europeană", a arătat Barna.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


El l-a felicitat pe şeful statului că acest acord se semnează de ziua sa de naştere.

"Este o recompensă meritată şi pentru eforturile dumneavoastră şi ale noastre, ale Opoziţiei, pentru ca România să fie din nou în Europa", a spus Barna.

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a subliniat că a semnat acest pact deoarece principiile sunt corecte.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Am semnat astăzi acest pact alături de colegii mei din PRO România pentru un motiv foarte simplu: că principiile din acest pact sunt corecte şi sunt spre binele nostru ca societate. (...) Astăzi am învăţat din propria experienţă că politicienii se ceartă pentru orice şi nu pot să colaboreze pentru nimic, dar oamenii politici trebuie să-şi dea mâna când este vorba de interesele într-adevăr naţionale", a spus Ponta.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a motivat şi el de ce a semnat acest document.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"În numele colegilor din PMP, ne-am aşezat şi noi semnătura pe acest acord politic pe care l-aţi iniţiat, domnule preşedinte, din următoarele motive: ataşamentul nostru faţă de valori precum democraţia, libertatea, pacea, statul de drept care stau drept temelie pentru UE, sunt valori de nenegociat, de aceea ne-am exprimat solidaritatea şi am pus semnătura din convingere. Sper că toţi politicienii vor înţelege în mod corect mesajul pe care l-au transmis românii pe 26 mai. Naţiunea noastră este o naţiune profund ataşată de valorile europene, ne dorim să fim parte la deciziile mari din UE şi vom răspunde cu aceeaşi deschidere atunci când în următoarele luni sau ani ne veţi invita pentru un acord legat de educaţie, sănătate, diaspora pentru că avem nevoie noi, clasa politică, de consens pe teme mari, prioritare, chiar şi pentru un acord pe Republica Moldova", a spus Tomac.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


La finalul ceremoniei, şeful statului a semnat şi el acordul şi i-a felicitat pe semnatari, iar apoi i-a invitat la o fotografie în care să se aşeze după "doctrină". AGERPRES/(A-autori: Florentina Peia, Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: PSD, prin răspunsul dat prin media, a refuzat să semneze acordul; lista rămâne deschisă

 

Dăncilă spune că nu a fost invitată la ceremonia de la Cotroceni: Probabil s-a luat în calcul şi declaraţia mea pe acest pact

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.