Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului să ia măsuri de consolidare rapidă a finanţelor publice şi a colectării veniturilor bugetare, în contextul în care, subliniază şeful statului, 'vulnerabilităţile se adâncesc'.

"Vă amintiţi faptul că am retrimis bugetul spre reexaminare în Parlament. Iată că, între timp, vulnerabilităţile se adâncesc - vedeţi situaţia bugetară la nivelul administraţiilor publice. (...) Solicit Guvernului să ia măsuri de consolidare rapidă a finanţelor publice şi a colectării veniturilor bugetare", a spus şeful statului la şedinţa plenară a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

El a susţinut că social-democraţii au neglijat investiţiile în favoarea unei politici a efectelor pe termen scurt şi că acest lucru ne va costa pe toţi în viitor.

"În afaceri, ca şi în politică, promisiunile trebuie să fie urmate de rezultate. Am văzut cu toţii celebrul program de guvernare al PSD, unde apar pe hârtie sute de kilometri de autostradă, investiţii în şcoli şi spitale, dar în fapt au rămas doar promisiunile. În schimb, nu există în acel program de guvernare vreo referire la sutele de modificări fiscale care putem spune elegant că au afectat economia în ultima perioadă sau v-au dat peste cap. Codul fiscal a fost modificat de mai multe ori de câte zile are anul. (...) PSD a neglijat investiţiile în favoarea unei politici a efectelor pe termen scurt, ceea ce ne va costa pe toţi în viitor. Dumneavoastră aţi simţit probabil cel mai acut lipsa predictibilităţii şi a responsabilităţii la nivelul decidenţilor, care a afectat profund calitatea mediului investiţional din România. Şi nimic nu este mai periculos pentru economie decât lipsa încrederii, pentru că reduce apetitul de a investi şi dorinţa de dezvoltare", le-a transmis şeful statului oamenilor de afaceri prezenţi.

El a indicat faptul că în ultima perioadă, mediul de afaceri a fost "bulversat prin măsuri hazardate şi intempestive, prin accidente de decizie" precum OUG 114, ceea ce arată calitatea "deplorabilă" a guvernării actuale.

 



"Investitorii şi angajatorii privaţi resimt acut nevoia României de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii. Şi nu mă refer doar la autostrăzi, ci la tot ce înseamnă un standard de viaţă modern pentru cetăţeni: spitale, şcoli, căi ferate, aeroporturi, infrastructură energetică şi de utilităţi publice, infrastructură digitală şi de formare în privinţa industriilor viitorului, chestiune mult discutată şi în principiu total neglijată. În schimb, guvernele PSD care s-au perindat în ultimii ani au avut o singură mare grijă: să lupte cu justiţia şi să şi-o subordoneze. Şi, pentru a-şi rezolva această problemă, au sacrificat dezvoltarea Românei pe termen lung", a adăugat Iohannis.

Cea mai elocventă dovadă, potrivit lui, care demonstrează indiferenţa Guvernului faţă de nevoile reale ale românilor este neglijarea investiţiilor din fondurile europene.

"Este adevărat, beneficiem de rate record de creştere economică, dar aş spune că aceasta este creşterea care amăgeşte. La nivelul economiei se resimte acumularea de deficite şi dezechilibre, indiferent că ne referim la piaţa muncii, la buget, la deficitul comercial sau deficitul contului curent. De exemplu, deficitul comercial şi cel de cont curent plasează România pe contrasensul evoluţiilor regionale, de vreme ce ţările din regiune înregistrează excedente. Simţim cu toţii efectele volatilităţii şi ale incertitudinii în cursul de schimb şi în creşterea preţurilor, ajungând astfel la cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană. În plus, apetitul tot mai crescut al Guvernului pentru împrumuturi ne-a condus la cel mai ridicat cost al finanţării guvernamentale din Uniunea Europeană. Politica bazată pe împrumuturi pe termen lung pentru a finanţa cheltuieli curente nu face altceva decât să transfere în viitor nota de plată a unei guvernări dezastruoase", a arătat şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Simona Aruştei, Andreea Lăzăroiu)

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: Cadrul de dialog social denotă deficienţe, discreţionarism şi lipsă de respect faţă de partenerii sociali

 

Iohannis: Grupul de lucru la Administraţia Prezidenţială privind votul în diaspora - înfiinţat; săptămâna aceasta, documentul va fi finalizat

 

Iohannis: Dacă ne uităm la preocupările pe care le au mulţi guvernanţi şi unii edili, rămâi trăsnit

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.