Dublarea prin referendum a alegerilor europarlamentare din 26 mai este principala problemă care a existat la secţiile de votare din străinătate, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la dezbaterea dezbaterea moţiunii simple cu tema "26 mai vă cere demisia, domnule Meleşcanu!".
El a amintit că, potrivit Legii 33 din 2007, entitatea care are competenţe legate de organizarea procesului de votare în străinătate şi pregătirea secţiilor de votare este Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi a apreciat că se impune modificarea legislaţiei electorale în ceea ce priveşte votul din diaspora.
"Este adevărat însă că şi MAE, pe aceeaşi lege, are anumite atribuţii şi atribuţia principală este aceea de a asigura sprijin logistic pentru activitatea Biroului electoral pentru secţiile din străinătate. (...) La 8 februarie 2019 am transmis o circulară tuturor oficiilor diplomatice prin care i-am rugat să ne facă propuneri în legătură cu numărul de secţii de votare pe care doresc să le aibă în ţara lor şi am precizat că lucrul cel mai important este să facă aceste propuneri în consultare cu asociaţiile de români, cu ONG-urile care sunt implicate în acest proces. Ca urmare a tuturor răspunsurilor primite, MAE şi-a asumat responsabilitatea de a decide crearea a unui număr de 441 de secţii de votare, dublu faţă de secţiile de vot din precedentele alegeri europarlamentare. (...) Anunţarea pe 25 a referendumului organizat de preşedintele Klaus Werner Iohannis, în aceleaşi secţii şi cu aceleaşi comisii, a condus practic la două rânduri de votare în aceeaşi zi. (...) Dublarea prin referendum a alegerilor parlamentare europene a creat principala problemă cu care am fost confruntaţi în aceste alegeri. Din păcate nu s-a anunţat nimic dinainte, ci s-a publicat imediat (...) în Monitorul Oficial decretul preşedintelui privind organizarea referendumului", a afirmat şeful diplomaţiei române în plenul Senatului.
El a adăugat că o altă cauză "care a condus la disfuncţionalităţi" este legată de funcţionarea secţiilor de votare.
"Din păcate, în marea majoritatea secţiilor nu am avut secţii complete. Singurul partid care a avut reprezentanţi în toate secţiile de votare, mai puţin una, a fost USR. Chiar în dimineaţa alegerilor, 86 de reprezentanţi ai partidelor politice nu s-au prezentat la secţia de votare - este una din temele care au creat foarte mari probleme în administrarea actului electoral", a spus Meleşcanu.
Alte probleme enumerate de ministrul de Externe sunt legate de spaţiile în care au funcţionat secţiile, actele de identitate expirate ale mai multor persoane care doreau să voteze, precum şi de "anumite grupuri de susţinători", despre care Meleşcanu a spus că "au continuat să facă campanie electorală, ceea ce e interzis prin lege, şi în secţiile de votare, inclusiv prin purtarea unor tricouri pe care erau patru litere 'sus şi jos PSD', şi care defilau în secţiile de votare, inclusiv în perioada votului ".
"Au fost foarte activi uneori foarte agresivi, cu agresiuni verbale şi uneori chiar cu agresiuni fizice, sunt lucruri care s-au întâmplat şi care au şi ele rolul lor în ceea ce priveşte desfăşurarea în bune condiţii a sistemului de vot", a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, în jurul orelor 18,00-19,00 au fost mai multe solicitări din partea ambasadelor de a se prelungi timpul de vot şi după ora 21,00 conform legii.
"Din păcate, noi am transmis imediat la BEC (...) şi am cerut să se acorde posibilitatea de a continua şi după ora 21,00. Răspunsul a fost foarte clar, ferm: 'Contravine legii şi pune în pericol rezultatele alegerilor respective'. La ora 21,00 - 21,15 STS a închis sistemul de funcţionare şi lucrurile au intrat într-o zonă foarte dificilă mai ales pentru cei care nu putuseră să voteze. Nu a existat nici cea mai mică dorinţă din partea noastră de a crea dificultăţi în procesul electoral, dimpotrivă. (...) Din păcate, atunci când avem două voturi, când avem două liste suplimentare, când avem trei buletine de vot, când avem trei urne, este un proces care ia mult din tot ceea ce se întâmplă într-o secţie de votare", a explicat Meleşcanu.
Ministrul de Externe a subliniat că modificarea sistemului de vot în secţiile din afara ţării "se impune cu celeritate".
"În cadrul legislaţiei actuale, chiar cu dublarea numărului de secţii de votare cu triplarea lor, MAE şi-a epuizat resursele materiale şi umane care să permită să folosească drept logistică pentru acest proces. Singura concluzie este că în cadrul legislaţiei actuale nu puteam să facem nimic mai mult, şi avem toată disponibilitatea să ne punem la dispoziţia comisie parlamentare care urmează să fie creată şi să folosim informaţiile pe care le deţinem", a adăugat Teodor Meleşcanu. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
UPDATE Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe - respinsă
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |