Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri, la ora 11,00, la sediul partidului din Băneasa, principala temă de discuţie fiind data la care urmează să fie organizat congresul pentru alegerea unei noi conduceri şi stabilirea candidatului la alegerile prezidenţiale.

"Data la care se va desfăşura congresul PSD va fi stabilită vineri, prin vot, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului", a declarat, miercuri, preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că doreşte ca toate deciziile în partid să fie discutate în forurile statutare, "astfel încât fiecare să ne spunem punctul de vedere, iar decizia finală să aparţină majorităţii".

Potrivit unor surse din partid, unii dintre membrii PSD susţin că ar fi necesare două congrese, primul în care să se modifice statutul partidului şi să se stabilească candidatul la alegerile prezidenţiale din toamnă şi al doilea în care să fie aleasă noua conducere a partidului.

Tot în şedinţa de vineri este posibil să se discute despre o nominalizare pentru postul de vicepremier pe probleme economice, pentru că Viorel Ştefan va pleca la Curtea Europeană de Conturi luna viitoare.

Un alt subiect care urmează să fie discutat este o remaniere mai amplă a Guvernului după moţiunea de cenzură ce urmează să fie depusă de Opoziţie, după cum a menţionat preşedintele executiv interimar al PSD, senatorul Paul Stănescu.

Stănescu a afirmat că PSD trebuie să facă în reuniunea Comitetului Executiv Naţional o analiză "profundă" a rezultatului alegerilor europarlamentare, în aceeaşi şedinţă urmând să fie discutată şi chestiunea pactului propus de preşedintele Klaus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.