COD GALBEN: 09-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria Sectorului 4 va reconstrui şase grădiniţe încadrate în clasa I de risc seismic, urmând ca de la 1 septembrie preşcolarii să fie mutaţi, timp de un an, în alte spaţii, informează un comunicat transmis duminică de administraţia locală.

Potrivit sursei citate, peste 66 de milioane de lei (aproape 14 milioane de euro), fonduri guvernamentale, obţinute de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cofinanţare de la bugetul local, vor fi investiţi în reconstruirea a şase grădiniţe încadrate în clasa I de risc seismic, în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare.

"Toate aceste investiţii, începute anul trecut prin consolidarea şi modernizarea primelor grădiniţe din cele 27 care funcţionează în Sectorul 4, sunt făcute, în primul rând, pentru siguranţa copiilor noştri, dar şi a cadrelor didactice. Am decis ca, de la începutul acestui an şcolar, niciun copil din Sectorul 4 să nu mai meargă la grădiniţă în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic", a spus Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, citat în comunicat.

Directorul general al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, Ana Maria Mocăniţă, a explicat că 5 dintre aceste grădiniţe vor fi demolate, în locul lor urmând să fie ridicate noi construcţii. În cazul celei de-a şasea, este vorba despre reparaţii capitale - consolidare, reabilitare, termoizolare -, urmând a se construi şi un nivel în plus, pentru ca numărul de grupe să poată fi extins.

"Pentru că astfel de lucrări nu se pot executa cu copiii în grădiniţe, am decis ca, de la 1 septembrie, să relocăm, timp de un an, cele 44 de grupe de preşcolari din cele 6 grădiniţe în spaţii special amenajate, pentru ca celor mici să le poată fi asigurat accesul la educaţie în cele mai bune condiţii", a mai informat Mocăniţă.

Astfel, Grădiniţa Şcolii nr. 194, din str. Alexandru Obregia nr. 7, va fi mutată temporar în spaţii amenajate la aceeaşi adresă, Grădiniţa "101 Dalmaţieni" (str. Aliorului nr. 5) va fi relocată în spaţiile din strada Poştalionului 97-101, unde va fi mutată temporar şi Grădiniţa Şcolii "Avram Iancu", din str. Stupilor nr. 1.

În cazul acestor grădiniţe, Primăria Sectorului 4 va asigura transportul gratuit al copiilor şi al părinţilor ce-i însoţesc, dimineaţă, la prânz şi seara, la orele programate de directorul grădiniţei.

Grădiniţa Şcolii nr. 96 (str. Rezonanţei nr. 2) va fi relocată în Centrele de Incluziune Socială din şos. Berceni nr. 12A iar Grădiniţa Şcolii Gimnaziale nr. 308 (str. Izvorul Oltului nr. 3) va fi mutată temporar în spaţii amenajate la Şcoala "Emil Racoviţă", din str. Emil Racoviţă nr. 1 şi, respectiv, la Şcoala nr. 165, pe aleea Slătioara nr. 8.

Grădiniţa nr. 30 va fi relocată în spaţii amenajate la Şcoala nr. 100, din calea Văcăreşti nr. 296.

"Peste 200 de milioane de lei (aproximativ 45 de milioane de euro) au fost investiţi începând din 2016 în reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ din Sectorul 4. Dacă în 2016 şi 2017, investiţiile totale au însumat aproape 9 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro), în 2018 (când a început reabilitarea tuturor instituţiilor de învăţământ din Sectorul 4, în care nu se mai investise de 28 de ani) şi în 2019, investiţiile au depăşit 108 milioane de lei (peste 22,87 de milioane de euro). Pentru anul 2020, sunt luate în calcul investiţii de peste 82,5 milioane de lei (aproximativ 17, 5 milioane de euro, necesari pentru a continua lucrările începute). Doar investiţiile în reabilitarea, consolidarea şi modernizarea grădiniţelor depăşesc 61,4 milioane de lei (peste 13 milioane de euro)", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.