Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat luni că se retrage din această funcţie, în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare de organizaţia bucureşteană.

"Cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi în dezbaterile privind temele pe Bucureşti. PNL Bucureşti a avut o organizare bună şi a făcut tot ce trebuie pentru a susţine şi a ajuta campania PNL la nivel naţional. (...) Am preluat organizaţia la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentare de anul acesta, PNL Bucureşti a obţinut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, eu şi întreaga echipă de conducere a PNL Bucureşti ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la Bucureşti. Îmi asum răspunderea şi pentru că sunt de 23 de ani în PNL şi am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL. Trebuie însă să nu ne amăgim. Şi conducerea naţională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti. Organizarea şi politica locală reprezintă o parte importantă într-o campanie electorală, dar la Bucureşti şi în marile oraşe cel mai mult influenţează votul politic, imaginea naţională a partidului şi a liderilor săi", a precizat Buşoi, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit acestuia, PNL are nevoie de unitate.

"Nu dorim discuţii în contradictoriu în Biroul Politic şi nu dorim să punem preşedinţii din ţară să aleagă între conducerea partidului şi solidaritatea cu organizaţia Bucureşti. De aceea, am decis că cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe Bucureşti. Las PNL Bucureşti două proiecte la cheie: 'Deblocăm Bucureştiul', adică soluţii pentru deblocarea traficului din Bucureşti, şi construirea Spitalului Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publică în 2015 şi pe care apoi PNL l-a susţinut şi pentru care administraţia PSD-Firea nu a mişcat niciun pas în 3 ani", a menţionat Cristian Buşoi.

El a adăugat că este nevoie de o acţiune comună a opoziţiei în Bucureşti şi în ţară, "dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă".

"Au fost multe situaţiile în care, ca preşedinte al PNL Bucureşti, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la Bucureşti, pentru a salva aparenţa opoziţiei unite. Liderii vin şi pleacă, dar oamenii în organizaţii care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului. Le mulţumesc încă o dată pentru toată munca lor şi sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în aceşti ani. Sunt de 23 de ani în PNL şi nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ţinând PNL Bucureşti unit şi dublând voturile în 3 ani", a mai spus liberalul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.