COD GALBEN: 09-12-2019 ora 14 Intre 14:00 si 17:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj, cu prilejul Zilei Rezervistului Militar, în care afirmă că sunt meritorii preocupările rezerviştilor militari privind refacerea prestigiului Armatei în societate, îndemnându-i pe aceştia să rămână "ancoraţi şi implicaţi în viaţa socială".

"Pentru Armata României, resursa umană este una de ordin strategic şi dumneavoastră aveţi, în continuare, un rol important în formarea caracterelor şi competenţelor cadrelor militare în activitate, prin îndrumarea acestora spre desăvârşirea educaţiei lor formale, dobândirea unei experienţe solide în activitate şi spre creşterea motivaţiei personale de autodezvoltare şi perfecţionare. În acelaşi timp, salut implicarea cadrelor militare în rezervă în comunicarea către public a unor aspecte referitoare la valori, tradiţii, repere profesionale şi de cultură organizaţională, specifice sistemului militar. De asemenea, consider că sunt meritorii preocupările dumneavoastră privind refacerea prestigiului Armatei în societate, respectarea angajamentelor României în calitate de membru NATO şi adoptarea unei legislaţii clare şi coerente în domeniul securităţii naţionale", afirmă şeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El îi încurajează pe rezerviştii militari să persiste în "abordarea cu realism şi responsabilitate a problematicii apărării României" şi îi îndeamnă să rămână "ancoraţi şi implicaţi în viaţa socială".

"Să nu încetaţi să insuflaţi în rândul cetăţenilor români sentimente de solidaritate, camaraderie, respect şi stimă pentru semeni", mai transmite Iohannis.

Şeful statului îşi exprimă recunoştinţa şi preţuirea pentru toţi cei care au contribuit la consolidarea capacităţii combative a Armatei române şi care au participat la acţiunile din teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest sau la misiunile desfăşurate în Africa şi Asia, sub mandat ONU.

"Profesionalismul, onestitatea, integritatea morală, loialitatea faţă de ţară reprezintă doar o parte dintre calităţile rezerviştilor care şi-au adus contribuţia la creşterea prestigiului Armatei noastre în rândul cetăţenilor români, precum şi al României în rândul aliaţilor şi partenerilor noştri. Asociaţiile militarilor rezervişti şi în retragere desfăşoară o importantă activitate de promovare a valorilor naţionale, membrii acestora participând, cu consecvenţă, la educarea civică a tinerei generaţii", mai spune Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.