Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Extinderea valorificării capacităţilor de conducere şi profesionale ale femeilor va aduce o calitate superioară în activitatea instituţiilor publice, a declarat, miercuri, prim-ministrul Viorica Dăncilă, în cadrul Conferinţei la nivel înalt "Condiţia femeii moderne - între empowerment, leadership şi discriminarea de gen", organizată în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Rotative a Consiliului UE.

"Peste 50% din populaţia României este feminină, educatorii sunt în majoritate femei, multe femei sunt implicate în viaţa politică şi civică, suntem, deci, coautoare, cu responsabilităţi depline, la multe dintre proiectele legislative prin care ne dorim să schimbăm lumea. Ca prim-ministru al României, afirm în faţa dumneavoastră că am început deja să o facem. În Guvernul pe care-l conduc am promovat mai multe doamne în funcţia de ministru care au rezultate remarcabile şi care pun în aplicare proiecte benefice pentru cetăţeni. La nivelul Partidului Social Democrat din România am făcut, de asemenea, un pas important şi am introdus principiul paritar în structurile de conducere ale partidului. Ne dorim să promovăm acest principiu şi la conducerea instituţiilor publice, pentru că extinderea valorificării capacităţilor de conducere şi profesionale ale femeilor va aduce o calitate superioară în activitatea instituţiilor publice", a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat că studii privind iniţiativele femeilor antreprenor plasează România în top 10 ţări care acordă atenţie acestui subiect, respectiv procentul afacerilor înfiinţate şi conduse de femei.

"Sunt patru elemente cheie care permit femeilor să deruleze şi să dezvolte afaceri de succes: cultura antreprenorială, accesul la servicii financiare de calitate, simplificarea birocraţiei şi sprijinul acordat iniţiativelor femeilor, iar Guvernul este un partener de încredere în acest sens. Şi cred că şi doamnele antreprenor au simţit acest lucru, gândindu-mă că, din cele peste 30.000 de firme înscrise în noua sesiune a programului Start Up Nation, aproximativ 44% sunt reprezentate de femei. Mă bucur să constat interesul doamnelor şi să le încurajez să aibă încredere şi iniţiativă, iar noi vom veni în sprijinul lor", a mai declarat Dăncilă.

Premierul a subliniat că România, care deţine Preşedinţia Consiliului UE, a susţinut şi va susţine egalitatea de gen.

"Nu putem considera că valorile şi principiile europene comune sunt respectate dacă nu este acordată atenţia cuvenită egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Nu putem vorbi de bunăstare socială pentru toţi cetăţenii UE fără o promovare a femeilor în toate domeniile vieţii sociale, fie că ne referim la educaţie, la piaţa muncii, la antreprenoriat sau la funcţii politice la cel mai înalt nivel. Nu putem vorbi de drepturi şi libertăţi, dacă nu ne referim la victimele violenţei domestice pe care trebuie să le apărăm prin reglementări, mecanisme şi instrumente juridice promovate la nivel european", a spus Dăncilă.

Ea a reamintit că în exercitarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, România şi-a asumat o serie de obiective majore în acest domeniu.

"Creşterea independenţei economice a femeilor pentru care trebuie să avem în vedere măsuri menite să contribuie la combaterea diferenţelor de salarizare între femei şi bărbaţi. În ceea ce priveşte media salariilor repartizate pe criterii de gen, România se poziţionează pe primul loc în clasamentul statelor membre ale UE. Cu toate acestea, vizăm în continuare noi politici guvernamentale pentru România, politici care să amelioreze indicele pentru egalitatea de gen calculat de Institutul European", a mai spus Dăncilă.

O altă dimensiune a acţiunii Preşedinţiei române, a arătat ea, vizează stimularea măsurilor menite să sprijine participarea la piaţa muncii şi în mod special în funcţii de decizii.

"În acest sens, ne-am propus şi mă bucur să pot afirma că am şi adus la îndeplinire acest obiectiv de finalizare a negocierilor pe dosarul privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie a părinţilor şi îngrijitorilor", a mai declarat Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.