COD GALBEN: 17-11-2019 ora 10 Intre 10:00 si 14:00 se va semnala intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h in Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 06:50 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 06:30 si 12:00 se va semnala vânt puternic cu rafale de 90...100 km/h, îndeosebi la peste 2000 m in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 06:30 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 Intre 06:30 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...75 km/h, iar la peste 1800 m în județul Caraș-Severin, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Decizia ÎCCJ în cazul Liviu Dragnea reprezintă o dovadă a independenţei magistraţilor, afirmă luni preşedintele USR, Dan Barna.

"Decizia ICCJ reprezintă o dovadă a independenţei magistraţilor şi a faptului că Liviu Dragnea nu a reuşit, în pofida tuturor încercărilor disperate, să îngenuncheze Justiţia din România. Pentru a scăpa de închisoare şi pentru a-şi albi dosarul politic, Liviu Dragnea a apelat la tot felul de tertipuri şi acţiuni profund dăunătoare statului de drept şi democraţiei. Am fost cu toţii martori, în aceşti doi ani şi ceva de guvernare PSD, la grozăviile puse la cale de el şi camarila sa împotriva Justiţiei. Având condamnarea precedentă, în dosarul Referendumului, Liviu Dragnea nu ar fi trebuit oricum să fie în viaţa publică, dar în lipsa unor reglementări clare, precum cea cuprinsă în iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice'", România a asistat neputincioasă la tot ce a făcut acesta din funcţia de al treilea om în stat. Dar, gata, de acum începem reconstrucţia normalităţii, românii şi-o doresc şi au spus-o răspicat duminică", a declarat Dan Barna, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, sunt aproape trei ani de când Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în acest dosar, sub acuzaţia de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual pentru că a ordonat angajarea la DGASPC Teleorman a două persoane care munceau, de fapt, pentru PSD, dar, după preluarea puterii de către PSD, "Liviu Dragnea nu a făcut altceva decât să încerce să tergiverseze, dacă nu să blocheze de tot, dosarul".

"A comandat Guvernului Grindeanu să dea OUG 13, a pus-o pe Viorica Dăncilă să atace la Curtea Constituţională modul de alcătuire a completurilor de cinci judecători de la ICCJ şi, după ce a văzut că o astfel de strategie este câştigătoare, graţie ajutorului primit de la judecătorii numiţi politic la CCR, i-a ordonat lui Florin Iordache să atace şi completurile de trei judecători. În paralel, în Parlament, i-a pus pe parlamentarii PSD şi ALDE să masacreze legile Justiţiei, să înfiinţeze Secţia specială de intimidare şi şantajare a magistraţilor şi să modifice Codurile penale, inclusiv în sensul reducerii termenelor de prescripţie. România are nevoie în funcţii publice de oameni integri şi bine pregătiţi din punct de vedere profesional, de oameni care să acţioneze cu adevărat în slujba cetăţenilor", a adăugat liderul USR.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, luni, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.