COD GALBEN: 05-05-2025 ora 10 Intre 5 mai, ora 12 – 5 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a afirmat vineri seară la la mitingul Alianţei 2020 USR PLUS că, în urma alegerilor din 26 mai, liberalii europeni vor forma, alături de partidul La Republique en Marche al lui Emmanuel Macron, un nou grup proeuropean reformator de centru.

"Vor fi alegeri europene şi eu ştiu că politicienii spun întotdeauna că alegerile sunt importante. De data aceasta e adevărat. De ce? Pentru că pentru prima dată va exista posibilitatea de a crea o nouă Europă, de care avem nevoie pe cât de repede posibil. De data aceasta, pentru prima dată cele două partide clasice - socialiştii, pe de o parte şi conservatorii, pe de alta parte - nu vor mai avea o majoritate în instituţiile europene. Asta înseamnă oportunitatea să construim ceva nou. Vom face asta împreună. Noi şi voi vom crea o nouă mişcare în Europa, în ciuda naţionaliştilor şi populiştilor despre care toată lumea vorbeşte. Va fi un nou grup proeuropean, central reformator", a spus Verhofstadt, la mitingul din Parcul Izvor.

El a susţinut că formarea acestui grup va constitui "surpriza acestor alegeri".

"Aceasta va fi surpriza acestor alegeri, dragi prieteni. Va fi un grup numit liberal, democratic, progresist, reformist, de centru, care ne va aduna alături de La Republique en Marche (LREM) al lui Emmanuel Macron. Va fi un grup fără de care va fi imposibil să se realizeze o majoritate în Parlament (n.r. - Parlamentul European). (...) Grupul va avea un mare ţel: Europa nu este doar o piaţă, nu e doar garanţie, ci e în primul rând o comunitate de valori umane şi principii - principiul statului de drept, lupta împotriva corupţiei şi mai ales când corupţia este făcută de oameni aleşi la nivel înalt, care încearcă să schimbe legislaţia ca să scape. (...) Această Europă a valorilor este o Europă care va fi diferită de cea a actualului guvern din România, diferită de guvernul domnului Orban de la Budapesta, diferită de Europa lui Kacinski din Polonia, o Europă a democraţiei", a declarat liderul Grupului ALDE din Parlamentul European.

Guy Verhofstadt i-a îndemnat pe cei prezenţi să îi convingă să meargă la vot pe aceia care încă ezită şi nu au încă o opinie. "Europa este importantă pentru România, e cel mai bun viitor pentru ea, în cadrul unei Uniuni Europene puternice", a mai spus Verhofstadt. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.