COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:15 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:10 si 08:10 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a declarat vineri, la Zalău, că se consideră proeuropeană şi proatlantică, adăugând că acest lucru nu exclude, ci este complementar cu a fi un bun român.

Aflată în vizită în Zalău, Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu membrii organizaţiei judeţeană Sălaj a PSD, prilej cu care le-a vorbit colegilor de partid despre importanţa alegerilor europarlamentare.

"Am vorbit despre alegerile europarlamentare, despre importanţa alegerilor europarlamentare, despre cât de important este să se trimită buni români în Parlamentul European, despre faptul că 70% din legislaţia pe care o aplicăm în România se face în Parlamentul European, în instituţiile europene, iar noi suntem obligaţi să o armonizăm; cât de important este ca oamenii care ne reprezintă în Parlamentul European să ţină cu România. (...) Le-am spus că a fi bun român, nu înseamnă a nu fi bun european. Românii sunt proeuropeni, eu sunt proeuropeană şi proatlantică. Dar aceste lucruri nu se exclud, aceste lucruri trebuie să fie complementare. Le-am spus să-şi apere cu demnitate ţara, pentru că, cu cât eşti mai demn, cu atât eşti mai respectat şi să nu facă ceea ce au făcut cei din alte partide politice, să voteze împotriva propriei ţări", a precizat preşedintele executiv al PSD, în cadrul unei conferinţe de presă.

Viorica Dăncilă le-a cerut totodată colegilor să fie întotdeauna mândri că sunt membri PSD, adăugând că ei îi place să vorbească mai puţin de promisiuni şi mai mult de lucruri concrete.

"Am construit cu toţi o temelie solidă pentru această ţară. Cred că nu mai este timp nici pentru România şi nici pentru români să dărâmăm şi să luăm din nou totul de la capăt. Trebuie să continuăm şi să ţinem uşile deschise, ca alături să vină cât mai mulţi români care vor să creionăm viitorul acestei ţări, nu prin ură, dezbinare şi violenţă, ci prin lucruri concrete, dacă vrem într-adevăr să mergem înainte. (...) Le-am mai spus şi repet acest lucru: să fie întotdeauna mândri că sunt membri PSD, pentru că Partidul Social Democrat nu a luat niciodată măsuri împotriva românilor şi nu va lua măsuri împotriva românilor. Poate nu am rezolvat tot ce trebuie rezolvat, dar cel mai rău este ca atunci când iei anumite măsuri să afecteze anumite categorii sociale, aşa cum au făcut alţii. Dar, ştiţi foarte bine, nu-mi place să-i critic pe alţii. Îmi place mai mult să vorbesc despre ceea ce am făcut noi şi cred că aceasta trebuie să fie abordarea, să vorbim mai puţin despre promisiuni şi să venim să spunem: am început acest lucru, acest lucru îl terminăm în acest termen, vrem să facem acest lucru, cum facem acest lucru, să fim mult mai pragmatici", a declarat aceasta.

La întâlnirea de vineri de la Zalău au mai fost prezenţi şi miniştrii Sănătăţii şi Economiei, Sorina Pintea şi Niculae Bădălau, precum şi doi dintre candidaţii PSD pentru alegerile europarlamentare din 26 mai: Natalia Intotero şi Cristian Terheş. AGERPRES / (A - Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.