Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat joi seara, în cadrul unei întâlniri electorale a Partidului Social Democrat organizată la Reghin, că este foarte important care va fi scorul alegerilor europarlamentare din data de 26 mai, ce oameni va trimite formaţiunea în Parlamentul European, însă şi câţi membri PSD vor ajunge acolo.

"Am venit să susţin candidaţii la europarlamentare. Avem nevoie de oameni patrioţi, oameni care atunci când se discută o lege, în legea respectivă să fie şi interesul României şi al românilor, oameni care, când pleacă la Bruxelles, în sufletul lor să ia imaginea ţării. Oameni care să lupte pentru această ţară, pentru că trebuie un efort conjugat, al Guvernului României, prin legislaţia naţională, dar şi legilor care se adoptă la Bruxelles şi care trebuie armonizate de România. De aceea e foarte important ce vom face în 26 mai, este foarte important ce oameni vom trimite acolo. Şi, în acelaşi timp, câţi din Partidul Social Democrat vom avea în Parlamentul European. Pentru că un număr mai mare face o voce mai puternică pro ţară acolo. Putem obţine funcţii de vicepreşedinte al PE, preşedinţi sau vicepreşedinţi de comisii, coordonatori de comisie şi acest lucru ne dă mai multă influenţă ca să puteam adopta legi pentru România şi pentru români", a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a spus că a fost europarlamentar român timp de nouă ani şi că de fiecare dată se simţea umilită atunci când vedea reprezentaţi ai României care aduceau propria ţară în discuţia altor 27 de state.

"Mie nu-mi plăcea acest lucru. Oameni care nu aveau respect pentru ţară, oameni pe care nu îi interesa imaginea ţării lor şi care credeau că dacă se duc ca la Înalta Poartă să îşi critice ţara sunt mai apreciaţi, sunt mai respectaţi. (...) Au fost multe situaţii în care am văzut români votând împotriva României, români cerând sancţiuni împotriva României. Oare asta e România pe care ne-o dorim?", a afirmat Dăncilă. AGERPRES/(A -autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* #europarlamentare2019/ Dăncilă: Cred că nu a fost prim-ministru al României mai jignit, mai controversat

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.